Doi inspectori ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) de la Postul de Inspecție la Frontieră Leușeni–Albița sunt vizați într-o schemă de corupție, după ce ar fi pretins și primit sume cuprinse între 500 și 800 de euro de la agenți economici. În schimbul banilor, funcționarii ar fi efectuat doar controale superficiale, favorizând importul de produse neconforme fără probe de laborator.