
Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, susține că Republica Moldova ar putea închide negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În context” de la Moldova 1.
Potrivit acesteia, autoritățile își respectă planificarea prevăzută în Programul Național de Aderare, iar fiecare instituție știe ce reforme trebuie să implementeze și în ce termene.
„Noi facem tot posibilul să ne ținem de acea planificare riguroasă pe care am inclus-o în Programul Național de Aderare. Fiecare instituție a statului știe ce are de făcut, știe termenii setați”, a declarat Cristina Gherasimov.
Vicepremierul a menționat că autoritățile au un dialog activ cu reprezentanții Comisiei Europene, care monitorizează și evaluează implementarea reformelor.
„Dacă continuăm în același ritm, cu capacități crescute, eu cred că noi vom reuși să fim pregătiți pentru închiderea negocierilor până la începutul anului 2028”, a mai spus Gherasimov.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/cristina-gherasimov-2028-inchidem-clusterele-de-negociere-cu-eu.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Negocierile cu UE ar putea fi închise până în 2028. Ce spune Cristina Gherasimov apare prima dată în Realitatea.md.