
Contracte netransparente, monitorizate formal sau incomplete au fost semnate la Arena Națională. Instituția are un patrimoniu public administrat de peste 1,2 miliarde de lei și un capital social de 0,9 miliarde, majorat anual din resurse publice pentru onorarea obligațiilor în cadrul parteneriatului public privat.
În cadrul întreprinderii, însă, există abateri de la cadrul normativ. Este vorba despre fundamentare insuficientă și studii neconforme.
Totodată, contractul incomplet expune interesul public la riscuri juridice și financiare, obligații contractuale neîndeplinite și investiții documentate incomplet, arată constatările Comisiei parlamentare de anchetă privind instituțiile publice. Conform raportului, aceste circumstanțe au făcut imposibilă recepția finală a complexului „Arena Chișinău”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„La S.R.L. „Arena Națională”, contractul PPP incomplet și monitorizat formal a condus la imposibilitatea recepției finale a unui obiectiv de peste 1,28 mlrd. lei, finanțat prin majorări anuale de capital din bani publici”, se arată în raport.
Procuraturii Generale i-au fost remise concluziile Comisiei, se arată în document.
Articolul Procuratura va demara anchetă la Arena Națională? Contracte incomplete, monitorizate formal și netransparente apare prima dată în Realitatea.md.