
Un nou sistem de taxare electronică urmează să fie implementat în municipiul Chișinăul până în 2030. Consiliul Municipal a aprobat conceptul.
Documentul stabilește cadrul pentru implementarea unui sistem unic de plată și validare electronică a călătoriilor, valabil atât pentru autobuze, cât și pentru troleibuze.
Conform autorităților, principiul de bază este „tap and go”– pasagerul va valida călătoria prin apropierea mijlocului de plată de validator.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Noul sistem va permite colectarea datelor reale privind fluxurile de pasageri, fapt care va ajuta municipalitatea să planifice mai eficient rutele și să adapteze capacitatea de transport la cererea reală. Totodată, administrația publică locală afirmă că va asigura o evidență transparentă a încasărilor și va introduce instrumente mai eficiente de control al achitării călătoriilor.
Politica tarifară, datele și componentele esențiale ale sistemului se vor afla la controlul municipalității, fără a depinde de un singur furnizor. Implementarea e-ticketingului este prevăzută și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău 2030.
Anterior, municipalitatea a testat utilizarea terminalelor bancare pentru plata cu cardul în transportul public. Validatoarele mai există pe unele rute, însă nu sunt instalate în toate troleibuzele.
Actualmente, deținătorii unui număr al operatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova pot procura bilete electronice, prin intermediul mesajelor SMS sau scanarea codurilor QR amplasate în vehiculele de transport public.
Articolul „Tap and go”. Taxarea electronică va fi implementată în Chișinău până în 2030 apare prima dată în Realitatea.md.