Selecție printre 30 de primari din Europa
„Este pentru prima dată când Capitala României face parte din programul de formare al lui Michael Bloomberg, fostul edil al New Yorkului. Ciprian Ciucu s-a înscris, alături de mulți alți primari din Europa, și a fost selectat. Doar 30 au participat”, se arată în mesajul publicat, miercuri, de Primăria Municipiului București.
Programul de formare la care a luat parte Ciprian Ciucu se află la a doua ediție și este dezvoltat de fundația fostului primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, în parteneriat cu The London School of Economics and Political Science (LSE) și Hertie School.
Provocările comune ale administrațiilor locale
În cadrul programului, edilul Capitalei s-a întâlnit cu experți internaționali și cu primari din mai multe orașe europene.
„Am fost alături de alți primari din orașe importante din Europa. Problemele pe care le avem sunt, în general, similare. Am vorbit mult unii cu alții, pe parcursul a patru zile. Fiecare dintre noi simțim că avem prea puțină putere (legală, bugete etc.) în raport cu responsabilitățile pe care ni le-ați dat”, se arată în postare.
Sprijin pentru dezvoltarea mobilității
În urma participării la eveniment, Ciprian Ciucu a anunțat că PMB va beneficia timp de nouă luni de asistență pentru dezvoltarea unor politici privind mobilitatea orașului.
„Programul este bine gândit, în afară de cursurile intensive de formare profesională, voi primi asistență pe parcursul a nouă luni pentru dezvoltarea unor politici pentru orașul nostru. Am ales mobilitate, cu accent pe STB”, a transmis Ciucu.