Comisia Europeană plătește Ucrainei 1,24 miliarde de euro pentru drone și rachete

Finanțarea acoperă drone, interceptoare de drone, muniție pentru drone și rachete fabricate de entități ucrainene.

„Rusia își continuă strategia deliberată de teroare – încercând să facă viața de zi cu zi insuportabilă pentru ucraineni. Plata de astăzi va contribui la consolidarea industriei de apărare a Ucrainei. Și capacitatea Ucrainei de a se apăra. Protejarea oamenilor și a infrastructurii”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Împrumutul de sprijin pentru Ucraina oferă sprijin cu o repartizare orientativă de 60 de miliarde de euro pentru apărare și de 30 de miliarde de euro pentru asistență bugetară în perioada 2026-2027. Numai în 2026, sunt planificate plăți în valoare de 28,3 miliarde de euro pentru a sprijini capacitatea industrială de apărare a Ucrainei. Plățile suplimentare din cadrul componentei pentru apărare a instrumentului pentru 2026 vor continua în săptămânile următoare.

Sprijinirea Ucrainei, prioritară pentru UE

Sprijinirea apărării Ucrainei rămâne o prioritate-cheie pentru UE. Oferind acces la drone, interceptoare, muniție, apărare aeriană și rachete, UE ajută Ucraina să răspundă nevoilor urgente de pe câmpul de luptă și să își consolideze apărarea împotriva războiului de agresiune al Rusiei.

Toate deciziile de finanțare răspund nevoilor în continuă evoluție ale Ucrainei și fac obiectul condițiilor convenite și al monitorizării. Începând din 2022, UE și statele sale membre au oferit Ucrainei un sprijin total în valoare de 228,7 miliarde de euro, inclusiv 3,8 miliarde de euro din încasările din active rusești imobilizate.

Pentru restul anului 2026, Ucraina are încă la dispoziție 32,5 miliarde euro sub formă de sprijin financiar: 28,1 miliarde euro rămân disponibile pentru plată în cadrul împrumutului de sprijin pentru Ucraina, constând în 15,4 miliarde de euro pentru a sprijini capacitatea industrială de apărare a Ucrainei și 12,7 miliarde de euro sub formă de sprijin bugetar. În plus, 4,4 miliarde de euro sub formă de sprijin bugetar sunt încă disponibile în cadrul Mecanismului inițial pentru Ucraina pentru acest an. Aceasta înseamnă că peste 17 miliarde de euro sub formă de sprijin bugetar sunt disponibile pentru 2026, sub rezerva îndeplinirii condițiilor relevante prezentate în Planul pentru Ucraina și în memorandumul de înțelegere.

90 de miliarde de euro, pentru apărarea Ucrainei

În februarie 2026, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2026/467 de instituire a împrumutului de sprijin pentru Ucraina. Regulamentul prevede un sprijin de până la 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Sprijinul este structurat în jurul a două componente complementare: asistență pentru consolidarea capabilităților de apărare și a capacităților industriale de apărare ale Ucrainei, precum și sprijin pentru asigurarea funcționării continue a statului, menținerea serviciilor publice esențiale și consolidarea rezilienței economice.

În urma prezentării de către Ucraina a strategiei sale de finanțare în martie 2026, Consiliul a adoptat, la 23 aprilie 2026, o decizie de punere în aplicare de stabilire a asistenței care urmează să fie pusă la dispoziția Ucrainei în 2026.

Componenta de apărare se axează pe reconstruirea și modernizarea bazei industriale și tehnologice de apărare a Ucrainei, sprijinind în același timp integrarea treptată a acesteia în baza industrială și tehnologică de apărare europeană.

 

Publicat
Din categoria Politic