Dragoș Galbur l-a dat în judecată pe Dorin Recean: „În instanță trebuie să demonstrezi”

Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, anunță că a depus o cerere de chemare în judecată împotriva fostului prim-ministru Dorin Recean, pe care îl acuză că ar fi lansat public afirmații false și calomnioase la adresa sa.

Potrivit lui Galbur, cererea a fost înregistrată astăzi, iar prin acțiunea în instanță acesta solicită apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

„Am cerut apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și voi merge până în pânzele albe pentru ca fiecare minciună, fiecare sumă inventată și fiecare acuzație fără probe să fie examinată de instanță”, a declarat Dragoș Galbur.

Liderul PNM susține că are încredere că dosarul va fi examinat în baza legii și a probelor, indiferent de funcțiile deținute de fostul premier.

„Am încredere că judecătorii își vor face meseria onest și vor judeca exclusiv în baza legii și a probelor, indiferent cine este Dorin Recean, ce funcții a deținut sau deține și chiar dacă face parte în continuare din actuala putere politică. Pe Facebook poți inventa orice și poți poza în mare moralist. În instanță însă trebuie să demonstrezi”, a afirmat Galbur.

Președintele PNM nu a precizat, în mesajul său, care sunt concret declarațiile lui Dorin Recean care fac obiectul acțiunii în judecată.

„De această dată, răspunsul îl va da instanța de judecată, iar cetățenii vor putea vedea singuri ce fel de oameni au ajuns să conducă Republica Moldova”, a mai declarat Dragoș Galbur.