În perioada 15 octombrie – 22 octombrie 2026, turneul va avea loc în județele Cluj, Sălaj, Covasna și Harghita.
Conceptul central al acestui proiect este conservarea patrimoniului imaterial prin documentarea detaliată a meșteșugului tradițional al fabricării instrumentelor muzicale și evocarea personalității lui George Enescu, la împlinirea a 100 de ani de la compunerea Sonatei a III-a „În caracter popular românesc”.
Nucleul proiectului este reprezentat de lansarea filmul documentar „Facerea sunetului”. Acesta urmărește pas cu pas procesul manual și integral arhaic prin care lutierul Nicolae Vădan (Tezaur Uman Viu) a confecționat o vioară de concert la comanda violonistei Diana Jipa.
În cadrul evenimentelor, pelicula va fi proiectată alternativ cu momente muzicale live, interpretate de Diana Jipa și Ștefan Doniga pe chiar instrumentul fabricat în procesul descris de-a lungul filmului.
Fiecare seară va fi deschisă, cu 30 de minute înainte de recital, de o conferință publică susținută de istorici, muzeografi și profesori locali pe tema conservării valorilor identitare.
Programul complet al evenimentelor
- 15 octombrie 2026, ora 18:00 – Sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca (Eveniment de lansare cu participarea lutierului Nicolae Vădan și predarea oficială a viorii);
- 16 octombrie 2026, ora 18:00 – Sala „Transilvania” din Zalău, jud. Sălaj;
- 17 octombrie 2026, ora 18:00 – Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, jud. Sălaj;
- 19 octombrie 2026, ora 18:00 – Casa de Cultură din orașul Târgu Secuiesc, jud. Covasna;
- 20 octombrie 2026, ora 18:00 – Casa de Cultură din orașul Covasna, jud. Covasna;
- 21 octombrie 2026, ora 19:00 – Centrul de Cultură „Arcuș” (Casa Artelor) din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna;
- 22 octombrie 2026, ora 18:00 – Sala „Szent István” din Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita.
Proiectul „Facerea sunetului” este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE și este realizat cu finanțarea Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.