Statul lansează noi runde de împrumut de la cetățeni și companii. Calendarul pentru ultimele luni ale anului

Ministerul Finanțelor a publicat calendarul sesiunilor de subscriere a valorilor mobiliare de stat (VMS) prin platforma eVMS.md pentru trimestrul IV al anului 2026. Investitorii vor putea împrumuta statul prin cumpărarea obligațiunilor cu maturități de unu, doi, trei sau patru ani.

Potrivit calendarului, sesiunile sunt organizate la intervale de două săptămâni. Perioadele de subscriere sunt 5–19 octombrie, 19 octombrie–2 noiembrie, 2–16 noiembrie, 16–30 noiembrie, 30 noiembrie–14 decembrie, 14–28 decembrie și 28 decembrie–11 ianuarie 2027.

Detaliile fiecărei emisiuni, inclusiv condițiile de subscriere, vor fi publicate înainte de lansarea acesteia.

În sesiunile din septembrie au participat circa 776 de investitori unici, care au efectuat aproximativ 1 150 de tranzacții și au subscris VMS în valoare totală de 58,19 milioane de lei.

De la lansarea platformei eVMS.md, în septembrie 2024, au fost organizate 26 de sesiuni de subscriere. Statul a oferit VMS în valoare totală de 1,44 miliarde de lei, iar cererea a ajuns la 1,428 miliarde de lei.

În total, 13 016 investitori au efectuat 18 352 de tranzacții, dintre care 4 132 sunt investitori unici. Platforma are în prezent 9 466 de conturi active.