Majorarea scutirii personale de impozit de la 29 de mii la 40 de mii de lei, inclusă în Politica Fiscală și Vamală pentru anul 2027, și aprobată recent de Guvern, va afecta direct bugetele primăriilor. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că, deși autoritățile prezintă această măsură drept un beneficiu pentru cetățeni, nota de plată va ajunge la bugetele locale.
„Ei vin cu măsuri care spun că vor fi cu impact bun către cetățeni, nici nu se discută, mă refer la scutirea personală de impozit, de la 29 de mii la 40 de mii de lei, dar știți de unde se iau banii? Din bugetele locale”, a declarat Alexandr Berlinschii, deputat din cadrul Partidului Nostru.
Parlamentarul afirmă că autoritățile nu vorbesc despre ce efect va avea scutirea personală asupra bugetelor administrațiilor locale. Și asta pentru că, dacă oamenii vor achita mai puțin impozit, o parte dintre acești bani nu va mai ajunge în bugetele primăriilor. Iar asta înseamnă mai puțini bani pentru lucrările și serviciile pe care administrațiile locale trebuie să le asigure, prin urmare, povara ajunge direct pe umerii acestora.
„Primăria Chișinău o să piardă sute de milioane. Dacă primăria de la Cricova pierde circa două milioane de lei din bugetul local, pe aspectul respectiv, nu mai vorbim și de Bălți…Deci, dvs înțelegeți cât de îngust gândesc ei? Ei vin cu beneficii, dar consecințele acestor ”beneficii” se răsfrâng asupra bugetelor locale”, a mai spus Berlinschii.
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 urmează să fie examinat în a doua lectură de către Parlament săptămâna viitoare.