
Ion Ceban susține că țevile din scuarul Catedralei duc spre Parlament și Guvern. Oficialul susține că anume din acest motiv au început lucrările.
Edilul s-a deplasat la fața locului, unde anterior au avut loc neînțelegeri între reprezentanții întreprinderii, polițiști și membrii MAN, printre care câțiva deputați și reprezentanți ai Primăriei. La fața locului au fost văzuți Victor Pruteanu, Olga Ursu și Gaik Vartanean.
„În primul rând, locuitorii care pot fi afectați sunt Guvernul și Parlamentul. Adică deputații mămicuței și a tăticuței și miniștrii mămicuței și a tăticuței, pot fi afectați. Cu siguranță, dacă există o zonă de avarie, noi suntem gata să contribuim”, a spus Ion Ceban.
Reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău au reacționat și au venit cu acuzații la adresa administrației publice locale. Potrivit lor, edilul ar încerca astfel să distragă atenția de la alte probleme ale orașului.
„Este un show de prost gust. Veniți la lucru și hai să ne apucăm de muncă, dar nu să facem ceea nu trebuie să demonstrăm pentru PR politic”, au transmis reprezentanții PAS.
Numeroși polițiști au fost dislocați miercuri în scuarul Catedralei, unde Termoelectrica spune că există o avariere la conductă și sunt necesare intervenții.
Primăria afirmă că era nevoie de autorizarea acțiunilor, pe când reprezentanții întreprinderii – că în cazul unei defecțiuni se poate interveni și fără autorizare.
Scandalul în centrul Capitalei continuă a doua zi consecutiv, după ce marți au avut loc acțiuni similare.
Articolul VIDEO Ceban „dezvăluie” de ce se efectuează săpături în scuarul Catedralei. Reacția PAS apare prima dată în Realitatea.md.