BREAKINGNEWS | Avion răsturnat la aterizare pe aerodromul din Vadul lui Vodă

imagine simbol

O aeronavă de mici dimensiuni s-a răsturnat la aterizare, în această dimineață, pe aerodromul din Vadul lui Vodă. Incidentul s-a produs în jurul orei 11:53.

Potrivit Autorității Aeronautice Civile, este vorba despre o aeronavă Pipistrel Virus SW 121A, cu numărul de înmatriculare ER-ALT. Avionul a fost avariat în urma incidentului. La bord se afla o singură persoană, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu au fost înregistrate victime.

Circumstanțele în care s-a produs accidentul sunt investigate de Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi. Autoritățile precizează că, după finalizarea anchetei, va fi publicat un raport oficial privind cauzele și circumstanțele producerii incidentului.

Un accident similar a avut loc la 27 octombrie 2024. Atunci un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din Vadul lui Vodă, rezultând decesul pilotului Alexander Koss.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul BREAKINGNEWS | Avion răsturnat la aterizare pe aerodromul din Vadul lui Vodă apare prima dată în Realitatea.md.