Daniel Stan: din fotbalul românesc, în misiune la Sireți

S-a născut în fotbal, a crescut în vestiar, iar după ce și-a încheiat cariera de jucător a ales să rămână în lumea care i-a devenit, practic, un mod de viață. Daniel Stan, fiul celebrului fotbalist și antrenor Ilie Stan, și-a construit propriul drum în fotbal, iar acum aduce experiența acumulată în România și în Republica Moldova. De câteva luni, Daniel Stan este preparator fizic la Real Sireți, echipa care a promovat, în premieră, vara trecută în prima divizie valorică a fotbalului autohton.