Guvernul propune noi reguli pentru permisele obținute în stânga Nistrului

Regulile pentru echivalarea permiselor de conducere obținute în regiunea transnistreană ar urma să se modifice din 1 aprilie 2027. Guvernul propune ca persoanele care dețin permise obținute până la această dată să susțină doar examenele teoretic și practic pentru obținerea permisului național. În schimb, permisele de conducere obținute în regiunea transnistreană după 1 aprilie 2027 nu vor mai putea fi echivalate, transmite IPN.

Astfel, cei care doresc permise naționale vor fi nevoiți să urmeze cursurile unei școli auto și ulterior să dea examenele.

Autorii proiectului susțin că modificările sunt necesare pentru a asigura condiții egale pentru toți cetățenii și pentru a consolida credibilitatea permiselor de conducere moldovenești în relațiile internaționale. Potrivit notei de fundamentare, până la 15 ianuarie 2025, dreptul de a conduce obținut în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender putea fi echivalat fără susținerea examenelor. Din 16 ianuarie 2025, echivalarea este condiționată de promovarea probelor teoretice și practice.

Autoritățile menționează că informațiile privind pregătirea conducătorilor auto din regiunea transnistreană nu sunt disponibile integral autorităților naționale, în condițiile lipsei controlului efectiv asupra regiunii.

Noile prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2027. Termenul a fost propus pentru a permite ajustarea programelor de formare profesională și a proceselor conexe din regiune la cerințele cadrului normativ național. Proiectul este elaborat de Agenția Servicii Publice, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, și este promovat de Ministerul Afacerilor Interne.

The post Guvernul propune noi reguli pentru permisele obținute în stânga Nistrului appeared first on ipn.md.