Lituania desfășoară militari la frontiera cu exclava rusă Kaliningrad, pe fondul riscului unei noi mobilizări în Rusia

Lituania a trimis până la o sută de militari la frontiera cu exclava rusă Kaliningrad. Anunțul a fost făcut de ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas, care a menționat că e vorba de o măsură preventivă, pe fondul informațiilor privind o nouă mobilizare în Rusia. Asta ar duce la un aflux de cetățeni ruși care fug de mobilizare în Lituania sau Polonia, relatează LRT, citat de IPN.

Robertas Kaunas a precizat că militarii urmează să fie desfășurați la granița cu Kaliningrad pentru câteva săptămâni. Potrivit acestuia, atât durata misiunii, cât și efectivul militarilor pot fi ajustate în funcție de evoluția situației din zonă.

Decizia a fost luată la solicitarea ministrului de interne, Martynas Katelynas, care a cerut sprijinul armatei pentru polițiștii de frontieră pe segmentul graniței cu Kaliningrad. Cererea vine după ce, recent, un grup de cel puțin 20 de migranți a încercat să intre ilegal în Letonia din Belarus, iar un alt grup de migranți a pătruns pe teritoriul leton de unde a distrus câteva camere de supraveghere ale poliției de frontieră.

Martynas Katelynas a menționat că desfășurarea militarilor are scopul de a evita incidente similare celui din Letonia, precum și să permită gestionarea unui eventual aflux de persoane din Rusia în cazul unei mobilizări.

The post Lituania desfășoară militari la frontiera cu exclava rusă Kaliningrad, pe fondul riscului unei noi mobilizări în Rusia appeared first on ipn.md.