Mai multe străzi din Bălți vor rămâne fără gaze naturale timp de cinci zile

Locuitorii mai multor străzi din municipiul Bălți, precum și o serie de agenți economici vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 12–16 octombrie 2026, potrivit unui aviz emis de SRL „Bălți-Gaz”.

Sistarea livrării gazelor va începe luni, 12 octombrie, la ora 8:40, iar reluarea furnizării este prevăzută pentru vineri, 16 octombrie, la ora 18:00.

Întreruperea este necesară pentru executarea lucrărilor de racordare a unui gazoduct subteran de presiune medie, nou construit pe strada Dovator, precum și pentru reconectarea rețelelor existente la acesta.

Potrivit operatorului, sistările vor afecta consumatori casnici și noncasnici alimentați prin 43 de posturi de reglare a presiunii gazelor.

Printre străzile vizate se numără Bulgară, Ivan Franko, Nicolae Vatutin, Rașcovul, Lvov, Feroviarilor, Ivan Cerneahovski, Ivan Turghenev, Mihai Eminescu, Locomotivelor, Răzeșilor, Nicolae Pirogov, Kiev, Dovator, Ion Vieru, Emil Racoviță, Palaria, Adam Mickiewicz, Cahul, Eugen Pottier, Richard Sorge și alte străzi și stradele adiacente.

Pe unele străzi, gazele vor fi sistate doar la anumite adrese, în timp ce pe strada Rașcovul și strada Nicolae Vatutin, inclusiv stradelele indicate în aviz, sunt prevăzute întreruperi pe sectoare extinse.

De asemenea, vor fi afectați mai mulți agenți economici, inclusiv întreprinderi amplasate pe străzile Dovator, Feroviarilor, Kiev și Ivan Franko.

SRL „Bălți-Gaz” precizează că lucrările sunt efectuate în conformitate cu Regulamentul ANRE privind calitatea serviciilor de transport și distribuție a gazelor naturale.

Consumatorii sunt îndemnați să verifice adresele exacte din lista publicată de operator, întrucât sistarea nu vizează integral toate străzile menționate.