Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, 8 octombrie, o întrevedere cu un grup de eurodeputați din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), în cadrul căreia au fost discutați următorii pași în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Din delegație au făcut parte Sven Mikser (Estonia), raportor permanent al Parlamentului European pentru Republica Moldova, Kathleen Van Brempt (Belgia), Nacho Sánchez Amor (Spania) și Vasile Dîncu (România).
În cadrul întrevederii, Maia Sandu a mulțumit Parlamentului European pentru sprijinul politic acordat Republicii Moldova, inclusiv prin rezoluțiile adoptate în susținerea parcursului european al țării.
Șefa statului a subliniat că Republica Moldova continuă implementarea reformelor și avansează în negocierile de aderare pe bază de merit, astfel încât cetățenii să resimtă beneficiile apropierii de Uniunea Europeană încă înainte de aderare.
Discuțiile au vizat și pregătirile Uniunii Europene pentru extindere, precum și sprijinul european pentru consolidarea securității Republicii Moldova.