Moldova Security Forum a început la Chișinău: două zile de discuții despre securitatea regională

Moldova Security Forum, ajuns la cea de-a treia ediție, a început astăzi la Chișinău și se va desfășura pe parcursul a două zile. Evenimentul reunește circa 700 de participanți, inclusiv oficiali, reprezentanți ai structurilor de apărare și securitate, experți, membri ai societății civile și jurnaliști din Europa, Statele Unite și regiune, transmite IPN.

Ediția din acest an este dedicată consolidării rezilienței democratice și a securității prin viziune strategică și cooperare multilaterală. În cadrul forumului sunt abordate subiecte precum amenințările hibride, securitatea cibernetică, cooperarea în domeniul apărării, securitatea energetică, reziliența presei și integrarea europeană.

În discursul de deschidere, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova contribuie la securitatea Europei, iar această contribuție trebuie privită, în primul rând, prin prisma sprijinului acordat Ucrainei. Potrivit ei, peste un milion de ucraineni au ajuns în Republica Moldova de la începutul războiului, iar mii dintre ei și-au găsit aici o casă. Șefa statului a mai spus că, dacă iarna va fi una dificilă, Moldova este pregătită să primească atât de mulți refugiați ucraineni cât va fi nevoie.

Președinta a mai spus că Republica Moldova se confruntă cu un război hibrid „care niciodată nu se odihnește”. În ultimele șapte zile, nouă drone rusești au încălcat spațiul aerian al țării, iar în septembrie au fost înregistrate peste 20 de astfel de cazuri.

Potrivit șefei statului, atacurile sunt însoțite de manipulări informaționale menite să inducă în societate ideea că sprijinul pentru Ucraina ar pune Republica Moldova în pericol. „Fiecare dronă și fiecare rachetă vin la pachet cu manipularea informațiilor”, a spus Maia Sandu.

Moldova Security Forum se desfășoară în perioada 8-9 octombrie și include sesiuni publice, precum și reuniuni cu acces restricționat. Evenimentul este organizat de Konrad-Adenauer-Stiftung Moldova, IPRE, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării și Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova.

The post Moldova Security Forum a început la Chișinău: două zile de discuții despre securitatea regională appeared first on ipn.md.