O româncă a fost condamnată la închisoare în Italia pentru că și-a pedepsit copilul și l-a ținut în fața ușii

Românca, în vârstă de 39 de ani, a fost condamnată în Italia la un an și patru luni de închisoare pentru abandon de copil.

Decizia aparține unui judecător de la Tribunalul din Verona care a analizat incidentul produs în septembrie 2024. Atunci, mama și copilul au avut o ceartă.

Ulterior, copilul s-a jucat în fața blocului și nu a putut reveni acasă având ușa închisă de mama lui. Copilul a sunat la Poliție susținând că a stat două ore în fața ușii. Mama are o altă variantă.

Oricum, decizia privind închisoarea va fi contestată de avocații româncei. Continuarea pe Mediafax Italia.

Publicat
Din categoria Politic