Un obiect aerian neautorizat a intrat miercuri seara în spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Pervomaisc din regiunea transnistreană. Potrivit Ministerului Apărării, obiectul a fost detectat la ora 20:04 și a părăsit teritoriul țării aproximativ un minut mai târziu, deplasându-se spre localitatea Limanske, regiunea Odesa, Ucraina, transmite IPN.
Ministerul Apărării precizează că obiectul a fost depistat în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale monitorizează în continuare spațiul aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații despre tipul obiectului aerian care a survolat neautorizat teritoriul Republicii Moldova.
Este al doilea incident de acest fel înregistrat miercuri, după ce un alt obiect aerian a fost depistat în spațiul aerian al Republicii Moldova în cursul dimineții.
The post Un nou incident în spațiul aerian al Republicii Moldova: obiect neautorizat, detectat în regiunea transnistreană appeared first on ipn.md.