Venice Simplon-Orient-Express, trenul de lux care a trecut prin România, va avea o nouă destinație în 2027: Monte Carlo

Potrivit companiei Belmond, trenul Venice Simplon-Orient-Express va pleca din Paris și va traversa Coasta de Azur înainte de a ajunge în Monaco, de unde își va continua călătoria spre Veneția.

Prima călătorie cu noul itinerariu este programată pentru 10 mai 2027. Traseul va include peisajele Rivierei Franceze, iar Monte Carlo va deveni una dintre opririle trenului în călătoria către Veneția.

Prețurile pentru călătoria Paris–Monte Carlo, la bordul Venice Simplon-Orient-Express, pornesc de la 4.870 de euro de persoană, pentru doi pasageri care împart o cabină istorică.

Trenul este cunoscut pentru vagoanele sale istorice, restaurate în stilul Art Deco, precum și pentru serviciile de lux oferite pasagerilor.

Extinderea traseului către Monte Carlo are și o semnificație istorică pentru tren. Belmond amintește că în 1977, în cadrul unei licitații organizate la Monte Carlo au fost cumpărate două vagoane istorice care aveau să contribuie la renașterea Venice Simplon-Orient-Express.

Noua oprire de la Monte Carlo face parte din extinderea itinerariilor europene ale trenului, care leagă unele dintre cele mai cunoscute destinații de pe continent.

Anunțul vine la doar câteva zile după ce Venice Simplon-Orient-Express a traversat România în cadrul călătoriei Istanbul–Paris. Trenul a trecut prin București și Sinaia.

Publicat
Din categoria Politic