Președintele Platformei DA, Liviu Vovc, solicită autorităților să asigure verificări riguroase și transparente înainte de eliberarea unei noi autorizații de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița. Politicianul critică deciziile anterioare prin care a fost permisă prelungirea autorizației și susține că sănătatea cetățenilor nu trebuie sacrificată în favoarea intereselor energetice și economice.
„Sănătatea oamenilor nu poate fi monedă de schimb în negocieri politice și energetice!”, a declarat Liviu Vovc.
Potrivit acestuia, Comisia pentru Situații Excepționale a intervenit anterior prin decizii care au permis prelungirea autorizației în numele unor interese energetice și economice. Ulterior, modificarea cadrului legal a deschis posibilitatea prelungirii automate a autorizației.
„Când legea este modificată, iar autorizația este prelungită automat pentru 2 ani, întrebarea firească este: cine protejează această afacere și cine răspunde pentru riscurile asupra sănătății cetățenilor?”, a întrebat președintele Platformei DA.
Liviu Vovc a subliniat că efectele poluării afectează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, iar instituțiile statului trebuie să publice rezultatele inspecțiilor și să aplice legislația fără excepții.
„Eliberarea unei noi autorizații trebuie să se bazeze pe verificări serioase. Instituțiile statului trebuie să asigure transparența acestui proces, să publice rezultatele inspecțiilor, în măsura în care inspectorilor li se va permite accesul pentru efectuarea acestora, și să aplice legea fără excepții”, a declarat Vovc.
Acesta și-a exprimat speranța că verificările vor fi efectuate fără intervenții dictate de interese și a insistat că sănătatea oamenilor trebuie să prevaleze asupra intereselor unui grup restrâns de persoane.
Joi, 8 octombrie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat la Jurnal TV că Uzina Metalurgică de la Rîbnița nu a primit o nouă autorizație de mediu. Potrivit ministrului, autorizația actuală expiră pe 20 octombrie 2026, iar întreprinderea a depus documentele pentru obținerea uneia noi, dosarul fiind examinat de Agenția de Mediu.
Gheorghe Hajder a precizat că reprezentanții instituțiilor responsabile, inclusiv ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului, trebuie să aibă acces la uzină pentru a efectua verificările necesare. Ministrul a declarat că, în lipsa accesului pentru verificări, întreprinderea nu va putea obține o nouă autorizație de mediu.