Peste 14 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE, pentru România

România va primi 14,3 milioane de euro ajutor din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru inundațiile catastrofale din mai și iunie 2025 care au lovit centrul, sudul și nord-estul țării, transmite IPN.

Precipitațiile de atunci au provocat inundarea Salinei Praid din județul Mureș, iar revărsarea apei din mină a dus la un dezastru ecologic pe râul Târnava Mică și la suspendarea alimentării cu apă a zeci de mii de oameni din mai multe localități.

De asemenea, Comisia Europeană a aprobat alocarea a peste 120 de milioane de euro pentru Spania, grav afectată de incendii de vegetație în vara anului 2025. În august anul trecut, opt oameni au murit, iar flăcările care au cuprins mii de hectare de vegetație au dus la evacuarea în masă a unor localități.

Ajutoarele acordate de Uniunea Europeană acoperă o parte din costurile operațiunilor de intervenție, precum și a lucrărilor de refacere a zonelor afectate. De la crearea Fonduilui de Solidaritate în 2002, 25 de țări membre și șase țări candidate la aderare au primit ajutoare de peste 11 miliarde de euro pentru 150 de dezastre naturale și stări de urgență sanitare.

The post Peste 14 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE, pentru România appeared first on ipn.md.