România a deblocat peste 301 milioane de euro din tranșa a treia din PNRR. Alexandru Nazare cere o evaluare „investiție cu investiție”

Granturi de 298 de milioane de euro recuperate de la Bruxelles

„România a încasat astăzi peste 301 milioane de euro din PNRR, fonduri aferente cererii de plată nr. 3, care fuseseră suspendate de Comisia Europeană”, a transmis pe Facebook ministrul Nazare. 

Din suma recuperată, 298,6 milioane de euro reprezintă granturi nerambursabile, iar aproximativ 2,6 milioane de euro provin din împrumuturi. 

„Sunt fonduri recuperate în urma eforturilor instituționale și a dialogului cu Comisia Europeană pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România”, a mai notat ministrul. 

Prin această plată, valoarea totală a fondurilor încasate de România prin PNRR ajunge la aproximativ 13.27 miliarde de euro.

Ministrul Finanțelor a avertizat că perioada care urmează nu mai trebuie rezumată doar la statisticile de încasare, ci la analiza a ceea ce s-a construit efectiv și a sarcinilor financiare rămase neacoperite. 

„Trebuie să avem o evaluare riguroasă, investiție cu investiție, pentru a vedea ce s-a finalizat, ce impact a fost generat în economie, ce proiecte mai pot fi duse la bun sfârșit și, foarte important, cât mai avem de plătit şi din ce surse de finanțare. Aceeași evaluare trebuie făcută și în privința reformelor”, a transmis Nazare. 

Miza evaluării pentru bugetul de stat din 2027

Ministrul a atras atenția asupra importanței acestor evaluări pentru pregătirea bugetului de stat pentru 2027. 

„Această evaluare este esențială pentru pregătirea bugetului anului 2027. Bugetul anului curent a fost construit pe ipoteza atragerii integrale a finanțărilor PNRR programate pentru acest an, în corelație cu cheltuielile planificate pentru realizarea investițiilor și reformelor. Pe măsură ce procesul de evaluare și închidere a PNRR avansează, trebuie să actualizăm această imagine”, a mai notat Nazare. 

Ministrul Finanțelor a mai subliniat că succesul PNRR nu trebuie măsurat exclusiv prin valoarea fondurilor încasate, ci și prin efectele concrete ale fondurilor europene. 

„Aceasta este şi una dintre lecțiile importante pentru viitor: nu este suficient să atragem fonduri europene, trebuie să ne asigurăm că le transformăm în valoare adăugată pentru oameni și pentru economie”, a declarat ministrul. 

Publicat
Din categoria Politic