
Un tânăr de 21 de ani a fost identificat și documentat de polițiștii INSP, după ce a fost surprins efectuând manevre periculoase pe strada Doina din capitală. Acesta nu s-a conformat semnalului de oprire și a evitat verificările oamenilor legii.
În urma documentării, polițiștii au stabilit că tânărul conducea o motocicletă neînmatriculată, cu număr de înmatriculare fals, fără a deține permis de conducere. De asemenea, acesta a încălcat regulile de circulație, creând o situație de accident, și a manifestat un comportament agresiv în trafic.
Materialele cazului au fost remise instanței de judecată, iar motocicleta a fost ridicată și transportată la parcarea specială.
Potrivit poliției, la 20 august, același tânăr fusese documentat pentru conducerea în stare de ebrietate a unei alte motociclete, fiind inițiat atunci un proces penal.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/sofer-incalcari.MP4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Motociclist de 21 de ani, prins cu numere false și fără permis, după ce a fugit de polițiști apare prima dată în Realitatea.md.