Ciolacu, atac la Guvernul Bolojan: România a ajuns „pe locul 1 la scădere economică”

„Când am predat mandatul de premier, România era pe locul 2 în UE la creștere economică. Cu Bolojan prim-ministru, a ajuns pe locul 1 la scădere economică!”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă, pe Facebook.

Acesta susține că măsurile guvernamentale au dus la reducerea puterii de cumpărare a pensionarilor și salariaților, scăderea consumului și a investițiilor străine, precum și la creșterea șomajului în rândul tinerilor.

Fostul premier a criticat și politica de austeritate a actualului Executiv, afirmând că, după un an de „sacrificii necesare”, România este „mai săracă, mai îndatorată și mai singură în UE”.

În infografiile publicate, Ciolacu indică, printre altele, o creștere a cursului euro de la 5,03 lei în mai 2026 la 5,34 lei în prezent, o scădere a consumului față de 2025 și o majorare a datoriei publice și a ponderii acesteia în PIB.

Publicat
Din categoria Politic