Moment incredibil la Maratonul Berlinului. O influenceriță a parcurs o parte din traseu pe bicicletă și apoi s-a lăudat cu recordul personal

Yuanyuan Sun, în vârstă de 30 de ani, cunoscută online sub numele „Abeeeer”, a participat la cursa de 42,195 kilometri din 27 septembrie 2026, scrie CNN Brasil. Ea a trecut linia de sosire în mai puțin de cinci ore și și-a sărbătorit performanța pe rețelele sociale. Ulterior, au apărut imagini care arătau că o parte din distanță fusese parcursă fără ca aceasta să alerge. Incidentul a dus la descalificarea sa și la pierderea unui contract de sponsorizare.

O fotografie și un timp neobișnuit au dat-o de gol

Neregula a fost semnalată de contul Instagram Official Marathon Time Integrity Unit (OMTIU), specializat în identificarea rezultatelor suspecte din cursele de maraton. Administratorii contului analizează timpii înregistrați de participanți și verifică performanțele care ridică semne de întrebare.

În cazul lui Sun, dovezile au fost mai mult decât clare. O fotografie o arăta așezată în spatele unei biciclete conduse de altcineva, în timpul cursei. Imaginea demonstra că, cel puțin pentru o porțiune a traseului, influencerița nu alergase.

Maratonul Berlinului: influencerița Yuanyuan Sun surprinsă pe o bicicletă. Sursa foto: X

A mai existat însă un indiciu determinant. Cei mai rapizi cinci kilometri ai săi fuseseră înregistrați între kilometrii 35 și 40, aproape de finalul maratonului. Pentru mulți alergători amatori, această parte a cursei este una dintre cele mai dificile, din cauza oboselii acumulate. Accelerarea neobișnuită a atras astfel atenția celor care verificau rezultatele.

Fotografiile și analiza timpilor au circulat ulterior rapid pe rețelele sociale, transformând performanța prezentată inițial drept un succes personal într-un scandal de proporții.

A recunoscut că a folosit bicicleta, dar a oferit o explicație

După apariția dovezilor, Yuanyuan Sun a recunoscut că a fost transportată pe bicicletă în timpul maratonului. Într-un mesaj publicat pe RedNote, platformă populară în China, influencerița a explicat că i s-a făcut rău în timpul cursei și că a acceptat să fie transportată pentru a ajunge la final.

Influencerița și-a cerut scuze și pentru faptul că ascunsese intenționat incidentul în fotografiile publicate după competiție. Explicația nu a schimbat însă rezultatul oficial. Organizatorii Maratonului Berlinului au descalificat-o fără drept de apel. Regulile competițiilor de alergare nu permit participanților să folosească mijloace de transport pentru a parcurge traseul și a obține un timp oficial.

Sponsorul a rupt contractul cu influencerița

Consecințele nu s-au limitat la anularea rezultatului sportiv. Yuanyuan Sun avea un contract de sponsorizare cu Brooks, companie cunoscută pentru încălțămintea și echipamentele destinate alergătorilor. După apariția scandalului, reprezentanții companiei au anunțat încetarea colaborării.

Un purtător de cuvânt al companiei Brooks a declarat pentru presă că firma susține integritatea, corectitudinea și spiritul competițiilor de maraton.

Cazul a atras atenția și datorită popularității influenceriței, care are peste 500.000 de urmăritori pe RedNote.  Pentru Sun, faptul ca a trișat și a prezentat cursa drept cea mai bună performanță personală s-a încheiat într-un mod scandalos, cu descalificarea și pierderea sponsorului.

Publicat
Din categoria Politic