Marea Britanie a cerut ajutor de urgență Franței pentru a-și asigura alimentarea cu energie electrică

Operatorul național al sistemului energetic britanic (NESO) a solicitat luni ajutor de urgență pentru suplimentarea alimentării cu energie electrică. Solicitările au fost aprobate în cursul după-amiezii, iar transferurile suplimentare au fost programate pentru primele ore ale serii.

Datele publicate pe platforma oficială Elexon confirmă cele două solicitări de asistență energetică de urgență, transmise de operatorul britanic prin interconectoarele care leagă țara de rețelele electrice europene.

Până la 1.200 MW de energie electrică suplimentară

Prima solicitare a fost înregistrată luni, la ora 15.49, ora locală, și prevedea creșterea fluxului net de energie către Marea Britanie cu 700 MW, între orele 16.52 și 18.00.

Cea de-a doua, înregistrată la ora 16.13, se referea la o creștere de 1.200 MW, pentru intervalul 17.09–18.00.

Potrivit notificărilor emise de responsabilul cu gestionarea sistemului energetic britanic (Power System Manager), din cadrul NESO, ambele cereri au fost aprobate.

Documentele nu precizează dacă cele două cantități de energie au fost cumulative sau dacă a doua solicitare a modificat-o pe prima.

Conform Bloomberg, operatorul britanic a solicitat ajutorul Franței după ce repunerea în funcțiune a unei componente a sistemului energetic a fost amânată, reducând capacitatea disponibilă a rețelei luni după-amiază.

Franța și Marea Britanie, conectate prin cabluri submarine

Franța și Marea Britanie sunt conectate prin trei interconectoare electrice, cu o capacitate totală de aproximativ 4.000 MW. Aceste legături permit transferul energiei electrice între cele două țări, în funcție de necesitățile sistemelor energetice și de condițiile pieței.

Interconectoarele sunt utilizate pentru importuri și exporturi de electricitate, dar pot permite și acordarea de asistență între operatorii rețelelor în situații de urgență. Cele două țări pot face schimburi de energie electrică direct între operatorii rețelelor.

Sistemul energetic britanic, sub presiune în ultimele zile

Solicitările de luni nu este primul episod în care operatorul britanic a intervenit pentru a asigura echilibrul sistemului energetic. NESO a fost nevoit să ia măsuri de mai multe ori în ultima săptămână pentru a asigura alimentarea cu energie electrică.

Pe 6 octombrie, NESO a emis avertizări privind rezervele disponibile de electricitate, solicitând companiilor din sectorul energetic să ia măsuri pentru creșterea cantității de energie disponibile. Avertizarea emisă în acea zi a fost ulterior anulată.

De asemenea, pe 9 octombrie, operatorul britanic a solicitat asistență energetică de urgență din partea unei alte țări, pentru creșterea fluxului net cu 270 MW, într-un interval de șapte minute.

NESO a precizat că alimentarea cu energie electrică a fost asigurată în permanență și că niciun consumator nu a rămas fără curent.

Publicat
Din categoria Politic