15 marinari egipteni, evacuați în Republica Moldova după ce au rămas blocați în Ucraina

15 marinari egipteni, blocați în Ucraina din cauza operațiunilor militare din Marea Neagră, au fost evacuați în Republica Moldova. Aceștia au intrat deja pe teritoriul țării și așteaptă un zbor spre Egipt, transmite IPN.

Potrivit informațiilor disponibile, la indicația ministrului egiptean de externe, ambasadele Egiptului din Ucraina și România au intervenit pentru a facilita evacuarea marinarilor. Misiunile diplomatice au obținut documentele și vizele de tranzit necesare pentru cei 15 cetățeni egipteni, ale căror nave au fost afectate de operațiunile militare din Marea Neagră.

În prezent, marinarii se află în Republica Moldova și urmează să plece spre țara de origine cu următorul zbor disponibil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nava de mărfuri „Chelsea 3”, care transporta marfă din Turcia spre Republica Moldova, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în apropierea coastelor Bulgariei. Toți cei 15 membri ai echipajului au fost salvați, însă mai mulți marinari au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit informațiilor actualizate ale autorităților bulgare.

Articolul 15 marinari egipteni, evacuați în Republica Moldova după ce au rămas blocați în Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.