Două nave comerciale, lovite de drone în largul Bulgariei. Una ar fi transportat marfă spre R.Moldova

Două nave comerciale au fost lovite de drone în largul coastelor Bulgariei, în noaptea de luni spre marți, iar una dintre ele s-a scufundat, a anunțat guvernul de la Sofia. Una dintre nave ar fi transportat marfă cu destinația Republica Moldova, potrivit postului public de radio bulgar BNR.
Prima navă, „Chelsea 3”, sub pavilion maltez și înregistrată la Odesa, a fost lovită de trei drone aeriene în jurul orei 1:30, la aproximativ 15 mile marine de orașul Biala. Vasul plecase din portul turcesc Giresun și se îndrepta spre Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, operat de compania Danube Logistics, deținută în prezent de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța. Marfa transportată era declarată ca având destinația Republica Moldova, potrivit BNR.
Cei 15 membri ai echipajului — șapte ucraineni și opt cetățeni azeri — au fost evacuați și transportați la Varna. Cinci dintre ei au primit îngrijiri medicale. Nava, lungă de 136 de metri, a rămas în derivă, fără echipaj la bord, înclinată într-o parte, în apropiere de Capul Sfântul Atanasie.
A doua navă comercială s-a scufundat la aproximativ 17 mile marine est de localitatea Krapets. Potrivit informațiilor preliminare citate de autoritățile bulgare, un membru al echipajului a fost salvat.
Incidentul are loc la câteva zile după un alt atac asupra unor nave comerciale în zona economică exclusivă a Bulgariei, la aproximativ 70 de mile marine est de Biala. Atunci, nava „Alfa Watan”, sub pavilion togolez, s-a scufundat, iar cei 12 membri sirieni ai echipajului au fost dați dispăruți. O altă navă, „Able”, sub pavilion palauian, a fost avariată și a luat foc, potrivit BNR.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat atacurile cu drone asupra navelor comerciale din apropierea coastelor Bulgariei și a cerut ca responsabilii să fie trași la răspundere.
„Marea Neagră a devenit un alt front al escaladării războiului Rusiei în Ucraina. Acest lucru este inacceptabil”, a scris von der Leyen, marți, pe platforma X. „Cei responsabili trebuie să fie trași la răspundere”, a adăugat ea.
Premierul bulgar Rumen Radev a convocat de urgență Consiliul de Securitate și a calificat atacurile drept „absolut inacceptabile”. El a anunțat că reprezentanții permanenți ai Bulgariei la NATO și Uniunea Europeană au fost informați și că intenționează să discute situația cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și să o convoace pe ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova.
Radev a declarat că, deocamdată, nu există dovezi clare cu privire la autorii atacurilor, dar a afirmat că rezultatul acestora este în avantajul Federației Ruse.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.