Incendiu la o pensiune turistică din Hâncești. O cabană a ars în totalitate

O cabană aflată în construcție, pe teritoriul unei pensiuni turistice din localitatea Buțeni, raionul Hâncești, a fost distrusă în totalitate de un incendiu. Pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările și au împiedicat focul să se extindă la alte cabane din apropiere. Din fericire, nu au fost raportate victime.