Cazurile de Ebola din Congo au depășit 9 100, iar Kenya confirmă a doua infectare

Epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo se extinde: circa 80 au fost confirmate în ultimele două zile, ceea ce duce bilanțul total la 9 144. A crescut și numărul deceselor, iar în Kenya a fost confirmat un al doilea caz de infectare, potrivit autorităților citate de Reuters, transmite IPN.

Datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor arată că numărul deceselor raportate în Congo a crescut cu 29, ajungând la 4 410. În prezent, 899 de pacienți sunt internați în izolare, iar 2 418 persoane infectate s-au vindecat.

Provincia Ituri rămâne cea mai afectată, cu 6 734 de cazuri confirmate și 3 177 de decese. În total, epidemia afectează 65 de zone sanitare din șapte provincii ale Republicii Democrate Congo.

Între timp, Kenya a confirmat miercuri al doilea caz de Ebola, la o rudă a primului pacient infectat. Primul caz fusese anunțat pe 6 octombrie, la un cetățean kenyan care locuise în Republica Democrată Congo și care ulterior a decedat. Autoritățile kenyene susțin că, deocamdată, nu există dovezi privind răspândirea comunitară a virusului în țară.

The post Cazurile de Ebola din Congo au depășit 9 100, iar Kenya confirmă a doua infectare appeared first on ipn.md.