CEC a lansat campania de informare pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat joi, 15 octombrie, campania de informare a alegătorilor pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al autonomiei, programate pentru 15 noiembrie 2026.

Campania se desfășoară sub sloganul „Votează! Fiecare vot este important! Al tău e decisiv!” și are drept scop informarea cetățenilor despre procesul electoral și încurajarea participării la vot.

Potrivit CEC, alegătorii vor primi informații despre principalele etape ale procesului electoral, verificarea datelor din listele electorale, condițiile de participare la scrutin și procedura de vot.

Informațiile vor fi distribuite prin materiale tipărite și electronice, rețele sociale, precum și prin spoturi radio și TV.

Totodată, echipe de voluntari vor merge în localitățile din UTA Găgăuzia pentru a discuta direct cu alegătorii, a răspunde la întrebările acestora și a distribui materiale informative.

Prin aceste activități, CEC urmărește să asigure accesul cetățenilor la informații electorale și să încurajeze exercitarea liberă și conștientă a dreptului de vot.

Campania este realizată în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), cu sprijinul financiar al Norvegiei, Suediei și Danemarcei.