Două nave comerciale s-au scufundat în urma unor atacuri în strâmtoarea Ormuz. Un marinar a murit

Două nave comerciale s-au scufundat în apropierea strâmtorii Ormuz, după ce au fost lovite de proiectile. Un marinar a murit. Incidentele au loc pe fondul intensificării atacurilor asupra transportului maritim din regiune, transmite Reuters, citat de IPN.

În primul caz, nava Cape Dao, sub pavilionul statului Antigua și Barbuda, s-a scufundat, după ce fusese lovit de un proiectil pe 23 septembrie. Potrivit sursei citate, un membru al echipajului a murit, iar ceilalți au fost evacuați imediat după atac.

Într-un incident separat, nava GFS Pride, sub pavilion singaporez, s-a scufundat după ce a fost lovit marți de un proiectil în timp ce traversa strâmtoarea Ormuz. Potrivit Autorității Maritime și Portuare din Singapore, nava a suferit avarii și la bord a izbucnit un incendiu. Toți cei 21 de membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță.

Bilanțul navelor scufundate în strâmtoarea Ormuz de la începerea războiului dintre Statele Unite și Iran se ridică astfel la trei. Prima a fost Safeen Prestige, sub pavilion maltez, care a fost lovită de un proiectil în martie.

Atacurile asupra navelor comerciale din regiune s-au înmulțit în ultimele zece zile. Iranul susține că și-a intensificat loviturile ca răspuns la blocada americană asupra porturilor sale și la înăsprirea sancțiunilor introduse luna trecută.

The post Două nave comerciale s-au scufundat în urma unor atacuri în strâmtoarea Ormuz. Un marinar a murit appeared first on ipn.md.