Micii producători alimentari ar putea începe activitatea fără autorizații suplimentare și fără inspecții prealabile. ANSA propune noi reguli

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a propus modificarea cadrului normativ pentru simplificarea activității micilor producători alimentari și a operatorilor din sectorul HoReCa. Printre măsurile propuse se numără posibilitatea începerii activității prin simpla notificare, reglementarea preparării și comercializării alimentelor în condiții casnice și reducerea frecvenței controalelor pentru operatorii cu risc redus.

Potrivit ANSA, propunerile, înaintate cu sprijinul Guvernului, urmăresc reducerea birocrației și a costurilor administrative, precum și facilitarea desfășurării legale a activităților economice din domeniul alimentar.

Una dintre principalele modificări prevede că anumite categorii de producători vor putea începe activitatea prin notificare, fără inspecție prealabilă și fără proceduri suplimentare de autorizare. Mecanismul simplificat ar urma să fie extins și asupra unor activități HoReCa, în funcție de specificul acestora și de riscurile asociate.

ANSA propune și reglementarea preparării alimentelor în condiții casnice, inclusiv comercializarea acestora prin vânzare directă, livrare la domiciliu sau participare la târguri și iarmaroace.

O altă măsură vizează facilitarea accesului micilor producători autohtoni la aprovizionarea școlilor și grădinițelor cu produse alimentare locale. Acest lucru ar urma să fie posibil prin crearea unor condiții mai accesibile pentru furnizori, cu respectarea normelor de siguranță alimentară, a standardelor nutriționale și a regulilor privind achizițiile publice.

Totodată, sunt propuse simplificarea cerințelor privind transportarea produselor alimentare și adaptarea normelor de igienă la dimensiunea și specificul activității, pentru a evita investițiile și formalitățile nejustificate.

În cazul operatorilor cu risc redus, frecvența controalelor planificate ar putea fi diminuată în baza evaluării riscurilor.

ANSA precizează că propunerile au fost elaborate inclusiv în urma discuțiilor cu micii producători, care au semnalat dificultățile întâmpinate în desfășurarea activităților economice.

Instituția subliniază că simplificarea procedurilor nu va presupune diminuarea cerințelor privind siguranța alimentelor. Operatorii vor rămâne responsabili pentru respectarea normelor de igienă, siguranța și trasabilitatea produselor comercializate.

Modificările sunt deocamdată la etapa de propuneri, urmând să fie definitivate în urma consultărilor cu producătorii, reprezentanții mediului de afaceri și autoritățile competente.