R. Moldova discută cu Ucraina despre achiziția de gaze naturale. Junghietu: „Discuțiile vor continua”

Republica Moldova negociază cu partea ucraineană posibilitatea achiziției de gaze naturale, însă volumele și prețurile nu au fost deocamdată stabilite. Ucraina a permis, pentru o anumită perioadă, exportul a aproximativ 15% din gazele deținute de companiile producătoare și traderii de pe piața sa, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Potrivit oficialului, discuțiile privind cantitățile disponibile și eventualele prețuri vor continua, iar rezultatele vor fi anunțate după clarificarea tuturor detaliilor cu autoritățile de la Kiev.