
Utilizarea resursei administrative, promovări din străinătate, dar și distribuirea informațiilor manipulatorii despre „lichidarea autonomiei” se numără printre incidentele și încălcările raportate de Promo-LEX, înainte de alegerile din Găgăuzia. Monitorizarea a avut loc în perioada 3 iulie – 13 noiembrie 2026.
Observatorii au documentat 293 de activități care au vizat colectarea semnăturilor, promovare online sau participarea la evenimente publice. Au fost documentate 14 cazuri care ar putea fi calificate drept utilizare a resurselor administrative, „inclusiv asumarea meritelor pentru investiții publice, folosirea canalelor instituționale pentru promovare și implicarea funcționarilor și aleșilor locali în activități cu tentă electorală”.
„Printre exemple se numără redistribuirea a 1,53 milioane de lei între circumscripții în perioada electorală și promovarea candidaturii primarului Oleg Garizan pe pagina Primăriei Copceac.
Monitorizarea a identificat promovarea candidaților prin influenceri, pagini anonime și reclame sponsorizate. Pagina „Omega Jurnal” a difuzat cel puțin 24 de reclame în limba rusă în favoarea lui Fiodor Gagauz, iar pagina „pravda.md” și conturile prezentatoarei Nina Dimoglo au promovat constant candidatura acestuia. Potrivit datelor Meta, administratorii „Omega Jurnal” ar fi localizați în Indonezia și Ucraina”, se arată în raport.
Mesajele despre pretinsa „lichidare a autonomiei”, suprimarea limbii ruse și a identității culturale, ilegitimitatea alegerilor și presupusa ingerință a Uniunii Europene au devenit mai frecvente. Au fost observate acțiuni coordonate de promovare a Ivannei Koksal și materiale publicate de conturi fără autori declarați în defavoarea lui Alexandr Stoianoglo, conform Promo-LEX.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Alte mesaje prezentau regulile privind candidații camuflați și cunoașterea limbii române drept instrumente de excludere politică.
„Narativul despre pretinsa „lichidare a autonomiei” a fost promovat de cel puțin 70 de conturi, acumulând 7444 de reacții, 3154 de comentarii și 1428 de distribuiri. Prin urmare, recomandarea către autoritățile electorale presupune monitorizarea spațiului online și offline pentru a identifica implicarea terților sau comportament inautentic coordonat și impactul acestora asupra procesului electoral”, mai notează observatorii.
Conform raportului, accesibilitatea sediilor organelor electorale rămâne o problemă. Dintre cele trei consilii de circumscripție, doar cel din Comrat are căi de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
Totodată, PromoLEX recomandă atribuirea competenței de acreditare a observatorilor către CEC, după ce această responsabilitatea a fost preluată de exclusiv de către organul electoral regional, constituit după începerea perioadei electorale. Drept urmare, nu a fost posibilă observarea acreditată a tuturor etapelor, notează reprezentanții organizației.
La nivelul egalității de gen, observatorii punctează că pentru funcția de deputata în Adunarea Populară, doar 17% dintre candidați, adică 23 din 135, sunt femei. De asemenea, partidelor li se recomandă să-și consolideze prezența și structurile teritoriale în autonomie, în perspectiva alegerilor viitoare.
Majoritatea candidaților independenți au colectat suficiente semnături.
„Trei persoane candidează concomitent pentru funcția de Bașcan și cea de deputat în Adunarea Populară. Alegerea aceleiași persoane în ambele funcții poate genera necesitatea organizării unui nou scrutin. (…) În perioada monitorizată, au fost identificate cel puțin patru sesizări și contestații care au vizat agitația electorală, resursele administrative, domiciliul și înregistrarea candidaților. Organele electorale au respins contestații, au constatat inadmisibilitatea unor cereri sau le-au examinat ca sesizări, fără confirmarea încălcărilor reclamate. Promo-LEX subliniază necesitatea uniformizării, de către Parlament, a condițiilor privind domiciliul și și reședința candidaților la funcția de deputat în Adunarea Populară, pentru a clarifica situațiile în care acestea sunt în circumscripții diferite.”, notează observatorii Promo-LEX.
Până pe 13 octombrie, 14 dintre cei 92 de candidați independenți la Adunarea Populară au anunțat deschiderea contului „Fond electoral”, însă nimeni dintre ei nu a declarat cheltuieli. Totuși, Promo-LEX a estimat că acestea au existat, iar banii au fost folosiți pentru publicitate, spoturi, transport, evenimente și valoarea voluntariatului.
Articolul Utilizarea resursei administrative și promovări din Indonezia. Încălcările raportate înainte de alegeri, în Găgăuzia apare prima dată în Realitatea.md.