
Un atac masiv cu drone ucrainene împotriva regiunii ruse Riazan a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol, a anunțat joi guvernatorul regional Pavel Malkov, relatează Reuters, citat de Agerpres.ro.
Acesta este primul atac ucrainean asupra unei instalații petroliere rusești după ce președintele american Donald Trump a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu energetic. Armistițiul nu a fost confirmat de niciuna dintre părți.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_0333.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi, că Ucraina a suspendat timp de trei zile atacurile asupra infrastructurii energetice rusești pentru a respecta dorința SUA, dar că le va relua deoarece Rusia continua să atace infrastructura energetică ucraineană.
”Evaluăm în prezent pagubele materiale. Serviciile de urgență intervin la fața locului”, a afirmat guvernatorul Pavel Malkov, într-o postare pe Telegram.
El a precizat că în urma atacurilor a fost avariat și un depozit situat în altă parte, fără a oferi însă detalii. Rafinăria de la Riazan este deținută de gigantul petrolier rus Rosneft și furnizează combustibil Moscovei. În ultimele luni, aceasta a fost vizată de mai multe atacuri cu drone. Rafinăria asigură aproape 5% din capacitatea totală de rafinare a petrolului din Rusia. Malkov a anunțat de asemenea suspendarea cursurilor în școli și grădinițe în două districte ca urmare a unor atacuri masive cu drone.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Ucraina a reluat atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruse apare prima dată în Realitatea.md.