Eugeniu Buzațu, director general interimar al companiei de stat Energocom, a vorbit în detaliu pentru Logos Press despre avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre aceste metode, precum și despre situația aprovizionării cu gaze a Moldovei în ansamblu.
LP: – În prezent, Energocom achiziționează gazul prin contracte forward. Ce înseamnă acest lucru?
– Un contract forward este un acord privind livrarea unui anumit volum de gaz într-o perioadă viitoare (de exemplu, în luna sau trimestrul următor), încheiat în avans. Principalul său obiectiv este de a garanta că, la momentul potrivit, gazul va fi livrat fizic consumatorilor în cantitatea necesară.
Pentru o companie responsabilă de siguranța aprovizionării cu gaze a țării, garantarea livrărilor reprezintă o prioritate, iar prețul rămâne un criteriu la fel de important. Obiectivul constă în asigurarea volumelor necesare în condiții de piață cât mai competitive.
LP: – De ce Moldova nu poate cumpăra tot gazul de pe bursele regionale?
– Da, se întreabă adesea de ce gazul nu este achiziționat de pe bursele din Moldova (BRM) sau din România, unde prețurile pe termen scurt sunt uneori mai mici decât cele europene.
Bursele regionale sunt un instrument util, iar Energocom le utilizează. Însă acestea prezintă o limitare obiectivă: lichiditatea. Volumele scoase la vânzare sunt, de obicei, mult mai mici decât necesarul lunar al Moldovei, mai ales iarna. Dacă un cumpărător important intră pe o astfel de platformă cu un volum mare, cererea sa epuizează rapid ofertele disponibile, vânzătorii majorează prețurile și, în consecință, cumpărătorul plătește mai mult, dar tot nu poate achiziționa cantitatea necesară de gaz.
În plus, prețurile scăzute de pe piețele regionale pe termen scurt sunt, de regulă, un fenomen temporar; în timp, acestea se aliniază la indicatorul european TTF, deoarece participanții la piață profită rapid de diferența de prețuri. Prin urmare, bursa regională poate completa achizițiile, dar nu poate fi sursa principală de gaze pentru întreaga țară.
LP: – De ce se efectuează achizițiile prin licitații?
– Pentru a asigura obținerea volumelor necesare, Energocom organizează proceduri de licitație cu participarea marilor furnizori internaționali, producători și companii comerciale, care sunt capabili din punct de vedere fizic să livreze volumul necesar de gaze la granița Moldovei în termenele stabilite. Furnizorii concurează între ei, iar câștigătorul este cel care oferă cele mai avantajoase condiții, respectând în același timp cerințele privind fiabilitatea și volumele. Un astfel de mecanism asigură atât concurența, cât și transparența.
Cum se formează prețul. Prețul din aceste contracte este indexat la cotațiile TTF, principalul indicator de preț al gazului în Europa, pentru luna corespunzătoare de livrare, ținând cont de cea mai competitivă primă sau reducere propusă de câștigătorul licitației.
Astfel, prețul reflectă situația de pe piața europeană, iar concurența dintre furnizori determină condițiile finale. La momentul desfășurării achizițiilor, previziunile organizațiilor specializate în analiză și tranzacționare nu ofereau motive să se considere că prețul fix ar fi mai avantajos decât formula de piață.
De ce contractele forward sunt, în acest context, optime pentru Moldova? Acest instrument combină câteva condiții necesare – volume și termene de livrare garantate, un preț de piață și verificabil, condiții standard acceptate în comerțul european cu gaze naturale și lipsa necesității de a bloca sume mari sub formă de garanții bursiere. De asemenea, acesta reduce riscul ca, într-un moment critic, gazul pur și simplu să nu se găsească pe piață în volumul necesar.
LP: – În trecut, Moldova achiziționa gaze naturale de pe piața liberă în perioadele cu prețuri scăzute, le stoca în depozitele subterane din Ucraina și România și le utiliza în perioada rece a anului. De ce a încetat să mai procedeze astfel?
– Energocom nu a renunțat la stocarea gazului. Depozitele rămân unul dintre instrumentele de securitate energetică, iar compania le utilizează atunci când acest lucru este justificat din punct de vedere economic și operațional.
De asemenea, trebuie menționat că legislația Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele țării în cadrul Comunității Energetice, prevede mecanisme de asigurare a securității aprovizionării, inclusiv constituirea de rezerve de gaze. Aceste rezerve sunt constituite pe baza deciziilor și în volumele stabilite de autoritățile de stat competente și servesc în primul rând ca garanție în caz de întreruperi, nu ca instrument de obținere a unui profit comercial. Este însă important să înțelegem cum funcționează strategia de stocare comercială în practică.
Profitul obținut din stocare depinde de diferența dintre prețul gazului în perioada de injectare și prețul preconizat în perioada de prelevare. Dacă această diferență este suficientă pentru a acoperi toate costurile asociate, stocarea poate fi justificată.
Cu toate acestea, această diferență nu este constantă și nu este cunoscută în avans cu suficientă precizie. Dacă se dovedește a fi insuficientă, gazul din depozit ajunge să coste mai mult decât achiziționarea în perioada de consum prin contracte forward. Prin urmare, astfel de decizii implică riscuri comerciale semnificative, care sunt dificil de evaluat în avans și de asumat.
Dacă un astfel de risc se materializează, costurile suplimentare se reflectă în prețul gazului pentru consumatori, iar decizia în sine atrage, în mod firesc, critici și întrebări din partea părților interesate, inclusiv cu privire la măsura în care astfel de acțiuni au respectat competențele acordate companiei.
În plus, costul gazului din depozit nu se rezumă doar la prețul de achiziție. La acesta se adaugă taxele pentru injectare, stocare, transportul către depozit și înapoi, precum și costul finanțării – banii pentru gaz se plătesc vara, iar acesta se vinde consumatorilor iarna, adică fondurile rămân „înghețate” timp de câteva luni.
De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că Republica Moldova nu dispune de depozite proprii de gaze, astfel încât rezervele pot fi constituite doar în depozitele țărilor vecine. Acest lucru înseamnă cheltuieli suplimentare de transport, dependență de disponibilitatea capacităților de stocare și a rutelor de transport, precum și de condițiile în vigoare în aceste țări.
În cazul Ucrainei, se adaugă riscurile legate de acțiunile militare; infrastructura energetică a țării este supusă în mod regulat unor atacuri, ceea ce creează o incertitudine suplimentară cu privire la siguranța și disponibilitatea la timp a rezervelor.
Și, în cele din urmă, nimeni nu știe dinainte care va fi prețul cel mai scăzut al anului. O decizie care, privită retrospectiv, pare ideală, ar fi reprezentat, în momentul adoptării sale, un pariu pe o prognoză. Prin urmare, deciziile privind stocarea se iau pe baza costului total și a fiabilității livrărilor, și nu din dorința de a ghici momentul în care prețul de pe piață va fi cel mai scăzut.
LP: – Timp de mulți ani, Moldova a cumpărat gaze de la gigantul rus „Gazprom” prin contracte directe pe termen lung. În prezent, se vorbește mult despre necesitatea încheierii unor astfel de contracte – dacă nu cu „Gazprom”, atunci cu alți furnizori. Este posibil acest lucru și va fi gazul mai ieftin ca urmare a acestui fapt?
– Contractele pe termen lung sunt utilizate pe scară largă pe piața europeană și, teoretic, pot fi încheiate cu diferiți furnizori. Cu toate acestea, existența unui contract pe termen lung nu înseamnă, în sine, un preț mai mic. Costul final depinde de formula de stabilire a prețului, de condițiile de livrare, de flexibilitatea volumelor, de garanții și de obligațiile părților.
În primul rând, în ceea ce privește formula de stabilire a prețului, în contractele pe termen lung moderne prețul este, de regulă, legat de indicatorii de piață, cel mai adesea de TTF. Aceasta înseamnă că, odată cu creșterea pieței, crește și prețul prevăzut în contract. Caracterul pe termen lung al acordului asigură stabilitatea livrărilor, dar nu protejează împotriva fluctuațiilor prețurilor de pe piețele europene.
În al doilea rând, este important să se înțeleagă logica economică a furnizorului. Dacă vânzătorul poate vinde același volum de gaz la prețul pieței pe piețele europene lichide, acesta nu are un stimulent economic să vândă acest gaz cu mult mai ieftin pentru anii următori. Orice concesie în ceea ce privește prețul este de obicei compensată prin alte condiții: obligații de achiziționare a unor volume minime, garanții suplimentare, obligații contractuale mai stricte sau repartizarea riscurilor în favoarea vânzătorului. Cu alte cuvinte, un contract pe termen lung „ieftin” are, de regulă, un preț propriu în alte condiții ale acordului.
În al treilea rând, astfel de contracte conțin adesea o clauză „take-or-pay”, prin care cumpărătorul este obligat să plătească volumul minim convenit chiar și în cazul scăderii consumului sau al prăbușirii prețurilor de piață. Pentru o țară cu un consum relativ redus și puternic sezonier, acest lucru poate genera riscuri financiare suplimentare.
În al patrulea rând, angajamentele pe termen lung necesită garanții financiare semnificative, iar marii producători se orientează în primul rând către cumpărători cu volume de consum mari și stabile.
De asemenea, trebuie luat în considerare și aspectul normativ-juridic al problemei. În conformitate cu articolul 85 alineatul (9) din Legea nr. 108/2016 privind gazul natural, furnizorii care efectuează livrări de gaz în cadrul obligațiilor de serviciu public sunt obligați să asigure un echilibru între obținerea celui mai mic preț posibil pentru gazul achiziționat și fiabilitatea aprovizionării consumatorilor pe o perioadă rezonabilă de timp. În același timp, Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energetice prevede desfășurarea unor proceduri competitive de achiziție, care să asigure participarea tuturor furnizorilor interesați și selectarea celei mai avantajoase oferte.
Tocmai de aceea, contractele clasice pe termen lung, similare contractelor istorice cu „Gazprom”, nu pot fi analizate exclusiv din perspectiva prețului. De regulă, astfel de acorduri nu sunt rezultatul unor proceduri competitive deschise, la care pot participa toți furnizorii potențiali. Cel mai adesea, ele rezultă din negocieri directe și se bazează adesea pe înțelegeri interstatale mai ample și pe dialogul politic dintre părți.
Din acest motiv, problema nu constă doar în existența unui furnizor dispus să semneze un contract pe termen lung, ci și în posibilitatea încheierii unui astfel de contract în cadrul legislației în vigoare și al reglementărilor sectoriale. Nu mai puțin importantă este problema recunoașterii ulterioare a acestuia în portofoliul reglementat al furnizorului. În acest sens, poziția ANRE are o importanță semnificativă, întrucât tocmai autoritatea de reglementare evaluează justificarea costurilor de achiziție a gazului pentru livrările reglementate către consumatori.
Prin urmare, atunci când se discută avantajele contractelor pe termen lung, trebuie luate în considerare nu numai prețul potențial al gazului, ci și cerințele legislației, necesitatea respectării procedurilor de concurență, aspectele legate de reglementarea tarifelor și repartizarea riscurilor între furnizor și consumatorii finali.
În cele din urmă, dependența de un singur furnizor reprezintă, de asemenea, un factor de risc din perspectiva securității energetice. Tocmai de aceea, practica europeană din ultimii ani se axează pe diversificarea surselor de aprovizionare și pe combinarea diferitelor instrumente de achiziție, și nu pe dependența exclusivă de un singur furnizor sau de un singur tip de contract.
LP: – În lume mai există un alt tip de contracte – contractele futures. Se pot utiliza acestea și, dacă nu, de ce?
– Contractele futures sunt instrumente financiare standardizate, tranzacționate pe burse și utilizate în principal pentru gestionarea riscului de preț, adică pentru fixarea prețului în avans. Este important să înțelegem că contractele futures nu fac gazul mai ieftin. Ele fac prețul previzibil; dacă piața va scădea ulterior, cumpărătorul cu prețul fixat va plăti mai mult decât ceilalți.
Există și aspecte practice. Contractele futures se tranzacționează pe piețele din Europa de Vest și sunt legate de livrarea în hub-urile corespunzătoare, nu în Moldova, de aceea livrarea fizică a gazului trebuie oricum organizată separat. În plus, bursa impune depunerea unei garanții și reînnoirea zilnică a acesteia pe măsură ce prețul fluctuează. În perioadele de volatilitate accentuată, precum în 2022, aceste cerințe au crescut atât de mult încât chiar și marile companii europene au fost nevoite să solicite sprijinul statului pentru a-și menține lichiditatea.
De asemenea, trebuie luat în considerare contextul regional. În Republica Moldova nu există o piață a instrumentelor financiare derivate pe energie. În țările vecine, oferta de astfel de instrumente din partea instituțiilor financiare rămâne extrem de limitată și, de regulă, nu este adaptată unor volume comparabile cu nevoile Moldovei. Astfel, piața regională nu oferă în prezent alternative reale pentru acoperirea riscului de preț, iar astfel de operațiuni sunt posibile doar pe marile piețe vest-europene, cu toate particularitățile descrise mai sus.
Prin urmare, pentru importatorul care are obligația de a asigura livrări efective către consumatori, baza o constituie în continuare contractele fizice cu volume, termene și puncte de livrare clar definite. Contractele futures și alte instrumente de acoperire a riscurilor pot servi ca elemente complementare în cadrul sistemului de gestionare a riscurilor, dar nu reprezintă o modalitate garantată de a cumpăra gazul la un preț mai mic.
LP: – Există și alte variante pentru a cumpăra gaz mai ieftin decât în prezent?
– Nu există un mecanism universal care să permită achiziționarea constantă a gazului la cel mai mic preț. Moldova este un actor minor pe piața europeană și nu poate influența formarea prețului. Prețul gazului pentru țară este determinat de factori paneuropeeni – condițiile meteorologice, cererea sezonieră, nivelul stocurilor din UE, disponibilitatea livrărilor, inclusiv a gazului lichefiat, și situația geopolitică. Prin urmare, problema nu constă în găsirea unui singur instrument „corect”, ci în combinarea competentă a celor existente.
Fiecare dintre mecanismele analizate are propriile avantaje și limitări. Contractele forward, încheiate în urma unor proceduri de licitație, garantează volumele necesare la prețul pieței, cu o primă de concurență. Bursele regionale permit utilizarea suplimentară a ofertelor avantajoase pe termen scurt, dar nu sunt capabile să acopere întreaga cerere a țării. Depozitarea poate fi justificată în cazul unei diferențe favorabile de preț, dar implică cheltuieli și riscuri suplimentare. Instrumentele de acoperire a riscurilor contribuie la o mai mare previzibilitate a prețului, dar nu reduc costul gazului și, deocamdată, sunt practic inaccesibile în regiune. Contractele pe termen lung asigură stabilitatea livrărilor, dar nu garantează un preț mai mic.
Tocmai de aceea, reducerea costurilor nu se realizează printr-o singură soluție, ci printr-o combinație de măsuri – extinderea cercului de furnizori și intensificarea concurenței dintre aceștia, eșalonarea achizițiilor în timp în loc de achiziționarea întregului volum într-o singură tranșă, valorificarea oportunităților de piață atunci când acestea apar, gestionarea eficientă a stocurilor și optimizarea costurilor logistice.
Un rol important îl joacă și integrarea în continuare a Moldovei în piața energetică europeană, care, în timp, va extinde accesul la noi surse, rute și instrumente.
Principala lecție a ultimilor ani este că fiabilitatea aprovizionării și prețul competitiv sunt două obiective interconectate, iar niciunul dintre ele nu poate fi sacrificat în favoarea celuilalt. Privind înapoi, se poate găsi întotdeauna o zi în care gazul a fost mai ieftin pe piață.
Însă prețul minim înregistrat într-o singură zi nu reprezintă o strategie de achiziții pentru o țară întreagă. Sarcina companiei responsabile de securitatea energetică este de a lua decizii pe baza informațiilor disponibile la momentul achiziției și de a asigura aprovizionarea neîntreruptă a consumatorilor cu gaz în condiții cât mai competitive.
The post Directorul Energocom: Fiabilitatea aprovizionării și prețul competitiv – obiective interconectate appeared first on LOGOPRESS.