Patronatele și sindicatele insistă asupra unui salariu minim de 7600 de lei

Ana Groza, președinta Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, a declarat că, inițial, discuțiile au pornit de la recomandarea europeană ca salariul minim să reprezinte 50% din salariul mediu, ceea ce ar însemna aproximativ 8700 de lei.

„Însă, reieșind din realitățile economice ale economiei, am decis că este o sumă prea bruscă pentru a fi majorată și, discutând, analizând situația economică reală a membrilor Confederației Patronatului, am fost mandatată să semnez această convenție bilaterală în mărime de 7600 lei”, a explicat Ana Groza la TVR Moldova.

7.600 de lei reprezintă un compromis…

Potrivit acesteia, opiniile celor 30 de membri ai Confederației Naționale a Patronatului au fost diferite, de la solicitări de menținere a salariului minim la nivelul actual până la propuneri de majorare considerabilă.

„Opiniile s-au împărțit, începând cu faptul că vă rog să lăsați 6300 lei și terminând cu faptul că noi suntem ok și cu 10 și cu 12 mii. Deci am făcut chiar și o notă de sinteză, am făcut o medie, o mediană, să facem așa ca să împăcăm și agenții economici, cei care își permit să mărească acest salariu, dar și cei care la moment sunt într-o criză, într-un impas economic, având în vedere realitățile și crizele multiple din regiune”, a declarat președinta Confederației Patronatului.

Un alt obiectiv al majorării este reducerea muncii nedeclarate și combaterea concurenței neloiale.

„Plus, un alt scop pe care îl urmărim este să trecem în alb economia, să stimulăm agenții economici să indice corect suma salariului și să-l crească pentru a, cum am și spus, să luptăm cu economia tenebră și cu concurența neloială”, a subliniat Ana Groza.

…și un normativ

La rândul său, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Sainciuc, a menționat că salariul minim are și un rol social și că acesta trebuie să fie previzibil.

„Noi insistăm, ambele părți, ca acel cuantum să fie stabilit și ca angajatorii să cunoască din timp acel cuantum, să nu fie stabilit în luna decembrie, cum s-a întâmplat în anii precedenți, dar să fie o previzibilitate, așa cum am determinat-o noi, împreună cu partenerii noștri de la Confederația Națională a Patronatului”, a declarat Sergiu Sainciuc.

„De fapt, acest salariu minim de 7600 lei propus de sindicate și patronate pentru anul viitor este un normativ social pentru o reproducere a forței de muncă”, a mai spus el.

Amintim în context că Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat elaborarea proiectului privind stabilirea nivelului salariului minim pe țară pentru anul viitor. În acest sens, propunerile părților interesate sunt acceptate de minister până la data de 22 octombrie 2026.

Conform poziției comune a sindicatelor și patronatelor, acesta ar trebui să fie de 7.600 de lei pentru un program de lucru complet de 169 de ore pe lună.

The post Patronatele și sindicatele insistă asupra unui salariu minim de 7600 de lei appeared first on LOGOPRESS.