Legea care va obliga platformele de taxi să proceseze plățile prin instituțiile financiare din Republica Moldova va fi votată săptămâna viitoare, după mai bine de patru luni de la adoptarea în prima lectură. Decizia vine în plin scandal Yandex. Guvernul a început o evaluare aprofundată a activității companiei, care ar putea duce la restricționarea sau suspendarea serviciului de taxi. Reprezentanții Yandex Go susțin că respectă legislația privind protecția datelor personale și se declară dispuși să colaboreze cu autoritățile de la Chișinău.
Reacția Yandex Go la verificările Guvernului: „Suntem deschiși dialogului”