Salvamont Argeș avertizează turiștii asupra pericolelor de pe traseele montane. Recomandări pentru cei care planifică drumeții

Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a emis o atenționare pentru turiști, în contextul ninsorilor, temperaturilor scăzute și vizibilității reduse, care fac deplasarea în zona montană periculoasă.

Salvamontiștii avertizează că, în aceste condiții, chiar și traseele cunoscute pot deveni dificil de parcurs, iar orientarea în teren poate fi îngreunată de ceață și ninsoare.

Turiștii sunt îndemnați să consulte prognoza meteorologică, starea traseelor și avertizările emise înainte de a porni la drum. De asemenea, este recomandată evitarea traseelor dificile sau expuse în lipsa experienței, echipamentului și pregătirii necesare pentru condiții de iarnă.

Potrivit salvamontiștilor, echipamentul trebuie să includă îmbrăcăminte în straturi, haine impermeabile, mănuși, căciulă și încălțăminte de munte cu aderență bună. Turiștii trebuie să aibă asupra lor o lanternă, un telefon încărcat și o baterie externă, întrucât temperaturile scăzute pot reduce autonomia dispozitivelor.

O altă recomandare este respectarea traseelor marcate. În cazul pierderii orientării, turiștii sunt sfătuiți să se oprească într-un loc sigur și să solicite ajutor.

Salvamont Argeș recomandă adaptarea traseului la condițiile din teren și renunțarea la ascensiune dacă vremea se înrăutățește. Totodată, turiștii sunt îndemnați să nu plece singuri și să informeze o persoană apropiată despre traseul ales și ora estimată a întoarcerii.

În situații de urgență, turiștii pot apela numărul unic 112 sau Dispeceratul Național Salvamont, la numărul 0725 826 668.

„Nu uitați: muntele nu pleacă nicăieri! O tură amânată este întotdeauna o alegere mai bună decât o aventură începută în condiții care vă pot pune viața în pericol”, se arată în atenționarea Salvamont Argeș.