Cheltuieli de peste 600 de euro pentru publicitate politică pe rețelele de socializare au fost identificate în cazul unui competitor electoral din Găgăuzia, înainte de începerea oficială a campaniei pentru alegerile din 15 noiembrie. Comisia Electorală Centrală (CEC) urmează să verifice dacă promovarea online a reprezentat activitate politică obișnuită sau campanie electorală desfășurată înainte de termen.