Franța reprezintă în acest moment cel mai dramatic exemplu. Peste o jumătate de milion de oameni au participat sâmbătă la manifestații, potrivit autorităților, iar protestele pașnice au fost însoțite în mai multe orașe de violențe, incendieri și jafuri. Reuters descrie situația drept una dintre cele mai grave perioade de tulburări sociale din ultimii ani.
Franța: o revoltă pornită din școli s-a transformat într-o mișcare națională
Actuala criză socială franceză nu a început direct ca o revoltă împotriva costului vieții.
Primele manifestații au fost alimentate de nemulțumirile elevilor față de lipsa profesorilor, clasele supraaglomerate și degradarea infrastructurii școlare. Mișcarea s-a extins însă treptat, iar revendicările au ajuns să includă prețurile ridicate, inegalitatea, salariile și pensiile, nivelul cheltuielilor publice și calitatea serviciilor oferite de stat.
În stradă au ajuns elevi și studenți, sindicaliști, dar și membri sau simpatizanți ai fostei mișcări a „Vestelor Galbene”.
Sâmbătă, aproximativ 550.000 de persoane au participat la manifestații la nivel național, conform cifrelor autorităților citate de Associated Press. Violențele produse în paralel cu demonstrațiile au dus la cel puțin 1.800 de arestări, în timp ce peste 500 de polițiști și membri ai serviciilor de urgență au fost răniți.
Reuters relatează că au fost atacate magazine și clădiri publice, iar primăria din Limoges, o clădire veche de peste un secol, a fost grav afectată de un incendiu.
Situația este cu atât mai dificilă pentru Paris cu cât posibilitatea tradițională de a calma tensiunile sociale prin noi cheltuieli publice este limitată de problemele bugetare ale Franței. O analiză Reuters remarcă faptul că actualul val de proteste apare într-un moment în care datoria și presiunile piețelor financiare restrâng spațiul de manevră al guvernului.
Italia: manifestația împotriva scumpirilor s-a transformat în confruntări la Milano
Nemulțumirea privind costul vieții este vizibilă și în Italia.
La Milano, un marș organizat împotriva războaielor și a creșterii costurilor a început pașnic, dar grupuri de persoane mascate s-au confruntat ulterior cu forțele de ordine.
Au fost aruncate pietre și bucăți de pavaj, au fost ridicate și incendiate baricade, iar magazine au fost jefuite. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Cel puțin doi polițiști au fost răniți, iar aproximativ 50 de manifestanți, inclusiv minori, au fost reținuți, potrivit relatărilor Associated Press.
Premierul Giorgia Meloni a făcut o distincție între dreptul la manifestație și violențele din stradă, acuzând grupurile violente că au profitat de protest pentru a provoca haos.
Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a admis, la rândul său, legitimitatea motivelor care au scos oamenii în stradă, dar a condamnat violențele și distrugerile.
Belgia: austeritatea și costurile educației scot sindicatele și studenții în stradă
În Belgia, nemulțumirea are o componentă pronunțată legată de austeritate.
Zeci de mii de persoane au participat în această lună la manifestații împotriva măsurilor bugetare ale guvernului, iar grevele au afectat inclusiv sectorul public.
Reuters relata pe 12 octombrie că o grevă națională a paralizat parțial serviciile publice, în timp ce premierul Bart De Wever se confrunta cu presiuni legate de negocierile bugetare.
Studenții s-au alăturat protestelor, invocând creșterea costurilor educației și temerea că reformele vor face învățământul superior mai greu accesibil.
Sâmbătă, sute de tineri au protestat din nou la Bruxelles, iar o parte dintre manifestanți s-au confruntat cu poliția. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Proteste au avut loc și la Liège.
Spania: evacuarea unei femei de 87 de ani a devenit simbolul crizei locuințelor
În Spania, catalizatorul este în primul rând accesul la locuințe.
Evacuarea din locuință a Maríei del Carmen Abascal, o femeie în vârstă de 87 de ani din Madrid, a declanșat manifestații care au transformat problema chiriilor și a locuințelor într-un subiect politic național.
Zeci de mii de persoane au participat la proteste, iar în Puerta del Sol din Madrid a apărut o tabără cu peste 1.200 de corturi.
Abascal, care locuise în aceeași casă timp de peste 70 de ani, a murit ulterior, după ce fusese internată cu anxietate severă și epuizare în urma evacuării. Cazul său a devenit un simbol al dificultăților cu care se confruntă chiriașii spanioli.
Presiunea străzii a produs deja consecințe politice. Guvernul a prezentat măsuri de urgență privind locuințele, iar problema a devenit una dintre temele centrale ale alegerilor anticipate. Reuters notează că locuințele se află de trei ani în fruntea preocupărilor alegătorilor spanioli.
Sindicatele au anunțat, de asemenea, o grevă generală națională pentru 11 noiembrie, centrată pe problema locuințelor.
Portugalia: protestatarii și-au instalat corturile în centrul Lisabonei
Un scenariu asemănător începe să fie vizibil în Portugalia.
Sute de manifestanți au instalat o tabără de corturi în Piața Rossio din Lisabona, după manifestații privind costurile locuințelor și nivelul de trai. Protestatarii solicită inclusiv servicii publice mai bune, salarii și pensii mai mari și intervenții pentru reducerea presiunii generate de prețurile locuințelor.
Problema are o bază economică semnificativă: prețurile locuințelor din Portugalia au crescut cu 124% între 2015 și 2024, aproximativ de două ori mai rapid decât media Uniunii Europene, potrivit datelor oficiale citate de The Guardian.
Premierul Luís Montenegro a recunoscut dreptul populației de a-și exprima nemulțumirea, dar a avertizat adversarii politici să nu „importe” în Portugalia climatul de instabilitate observat în alte țări europene.
Albania: de la problemele universităților la cererea demisiei premierului
Albania reprezintă un caz diferit. Acolo, protestele conduse în mare măsură de studenți au evoluat spre o contestare directă a guvernului condus de Edi Rama.
Nemulțumirile privesc condițiile din universități, costurile educației, perspectivele reduse de angajare și acuzațiile de corupție. Protestatarii cer inclusiv demisia premierului.
În ultimele zile, manifestațiile au degenerat în violențe. Clădiri guvernamentale, bănci și magazine au fost atacate, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă și gloanțe de cauciuc.
Reuters relata duminică faptul că protestele ajunseseră în a șasea zi și că 388 de persoane fuseseră puse sub acuzare pentru diferite infracțiuni legate de manifestații. Zeci de polițiști și protestatari au fost răniți.
Rama susține că destabilizarea pune în pericol mai degrabă perspectiva aderării Albaniei la Uniunea Europeană decât supraviețuirea guvernului său. Albania își propune aderarea la UE până în 2030.
Nu există o singură „revoltă europeană”
Privite împreună, protestele pot crea imaginea unei mișcări continentale. Datele disponibile nu indică însă existența unei coordonări între manifestațiile din aceste țări.
Mai corect este să vorbim despre mai multe crize sociale care se suprapun în timp.
În Franța, punctul de plecare a fost educația, peste care s-au suprapus costul vieții și inegalitatea. În Belgia, austeritatea și accesul la educație. În Italia, costurile cotidiene și opoziția față de războaie. În Spania și Portugalia, locuințele au devenit una dintre principalele surse de nemulțumire. În Albania, protestele au căpătat caracterul unei contestări politice a guvernului.
Totuși, există un fir care le unește: diferența tot mai vizibilă dintre ceea ce populația așteaptă de la stat și ceea ce guvernele, confruntate cu constrângeri bugetare și economice, pot sau vor să ofere.
Această suprapunere explică de ce o nemulțumire aparent sectorială poate evolua rapid. Franța este exemplul cel mai clar: o mișcare pornită de la condițiile din școli s-a transformat în câteva săptămâni într-o mobilizare națională privind prețurile, serviciile publice și inegalitatea.
Situația franceză a început deja să inspire protestatari din alte țări. Reuters notează că manifestațiile recente ale tinerilor din Belgia au fost parțial influențate de ceea ce se întâmplă în Franța.
Nu înseamnă că Europa se confruntă cu o revoltă unică. Cu toate acestea, simultaneitatea acestor mișcări indică o presiune socială mai largă, în care costul vieții, accesul la locuințe și educație și deteriorarea percepută a serviciilor publice pot transforma rapid nemulțumirea economică într-o problemă politică.