Fragmente de dronă, descoperite într-o gospodărie din Otaci. Nu sunt victime

O dronă de tip quadrocopter a fost depistată în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Poliției, aparatul de zbor nu conținea încărcătură explozivă, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Poliția a fost sesizată despre caz sâmbătă, în jurul orei 15:40. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au găsit fragmentele aparatului de zbor fără pilot.

În urma examinării preliminare, specialiștii au stabilit că este vorba despre un quadrocopter profesional, cu elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul.

Aparatul este alimentat cu baterii și face parte din categoria celor utilizate pentru monitorizare.

Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența dronei și circumstanțele în care aceasta a căzut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Fragmente de dronă, descoperite într-o gospodărie din Otaci. Nu sunt victime apare prima dată în Realitatea.md.