Tragedie în timpul slujbei. Un preot a murit lovit de crucea care s-a desprins de pe perete, în fața credincioșilor

Totul s-a petrecut în câteva clipe. Crucea de lemn cu statuia lui Iisus răstignit, fixată pe peretele din spatele altarului, s-a desprins brusc din partea de sus și a căzut peste preot, relatează Fanpage. El nu a observat ce se întâmplă în spatele lui, iar nimeni nu a avut timp să intervină.

Victima este părintele Patricio Alfredo Sánchez Molinari, preotul paroh al bisericii Nuestra Señora del Perpetuo Socorro din Guayaquil, cel mai mare oraș de pe coasta Ecuadorului. Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază, octombrie, în timpul slujbei obișnuite.

Momentul, surprins de camera care transmitea slujba

Slujba era transmisă live pe Facebook, iar crucea a căzut în jurul minutului 27 al transmisiei. Camera a fost oprită imediat.

Credincioșii și colaboratorii preotului au sărit în ajutor și strigau disperați să fie chemată o ambulanță. Salvatorii nu au mai putut face nimic, iar preotul a murit practic pe loc. Cauzele desprinderii crucii nu au fost făcute publice deocamdată.

„A plecat în Casa Tatălui”

Arhidieceza de Guayaquil a confirmat decesul printr-un mesaj semnat de cardinalul Luis Cabrera Herrera. „Vă informăm că iubitul nostru părinte Patricio Alfredo Sánchez Molinari a plecat în Casa Tatălui pentru a se bucura de prezența și de slava Sa”, se arată în mesaj.

Arhidieceza și-a exprimat solidaritatea cu familia redemptoristă, congregația din care făcea parte preotul, precum și cu rudele și prietenii acestuia, invitând credincioșii să se roage pentru preot.

Moartea preotului a fost deplânsă și de parohia San Lorenzo din Vinces, unde slujise mai mulți ani.

Publicat
Din categoria Politic