MEDIAFAX 35. 2017 – Românii ies masiv în stradă pe fondul OUG 13. Regele Mihai I moare. Simona Halep ajunge pe primul loc mondial WTA

MEDIAFAX este, de 35 de ani, acolo unde se întâmplă lucrurile importante. A fost parte din istoria României postdecembriste, relatând în timp real momentele care au schimbat politica, societatea și viața de zi cu zi.

2017 a fost un an cu trei momente foarte diferite, dar extrem de importante pentru România: protestele masive împotriva OUG 13, care au dus la retragerea ordonanței și au devenit una dintre cele mai ample mobilizări de stradă de după 1989; moartea Regelui Mihai I și funeraliile sale, care au readus în prim-plan figura ultimului rege al României; și ascensiunea Simonei Halep pe primul loc mondial WTA, o premieră pentru tenisul românesc.

Pentru jurnaliștii MEDIAFAX, anul 2017 a fost unul intens, cu evenimente pe care au trebuit să le relateze cât mai complet, pentru ca publicul la care ei ajungeau să aibă imaginea cât mai completă asupra evenimentelor. De asemenea, MEDIAFAX a continuat să fie citat, de exemplu, în cazul funeraliilor Regelui Mihai, de către unele ziare din țară, într-un context în care mediul online reprezenta principala sursă de informare a publicului.

OUG 13 și protestele din ianuarie-februarie 2017

La începutul lui 2017, România intrase într-o perioadă de puternică tensiune politică. Alegerile parlamentare din decembrie 2016 fuseseră câștigate de PSD, iar noul Guvern era condus de Sorin Grindeanu. Florin Iordache ocupa funcția de ministru al Justiției, în timp ce Liviu Dragnea era președintele PSD.

În seara de 31 ianuarie, Guvernul a adoptat, prin procedură de urgență, OUG 13, prin care erau modificate mai multe prevederi din Codul penal și Codul de procedură penală. Una dintre cele mai controversate modificări viza infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care era introdus, între altele, un prag de 200.000 de lei pentru paguba materială.

Modul în care ordonanța a fost adoptată a amplificat reacțiile. OUG 13 a fost aprobată seara și publicată la scurt timp în Monitorul Oficial, iar modificările urmau să intre în vigoare după 10 zile.

Jurnaliștii MEDIAFAX au urmărit evenimentele chiar în noaptea adoptării ordonanței și au relatat despre publicarea acesteia în Monitorul Oficial, precum și despre declarațiile ministrului Justiției, Florin Iordache.

„Întrebat dacă se poate înţelege că în cazul în care favorizează un infractor prin emiterea de acte normative faptele vor fi dezincriminate, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat: ≪Actele..Este preluat acest articol de la conflictul de interese. Dacă vă uitaţi la conflictul de interese, alineatul 3 a fost preluat şi aici. Altă întrebare≫”, a scris MEDIAFAX în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2017.

În aceeași noapte au început protestele la București. Manifestanții au rămas în Piața Victoriei până spre dimineață, iar MEDIAFAX transmitea în timp real amploarea manifestației.

„Cei peste 10.000 de oameni care au participat, în noaptea dinspre marţi spre miercuri, la protestul din faţa Guvernului faţă de proiectele adoptate de Executiv privind graţierea şi modificarea Codurilor penale au părăsit, la momentul transmiterii ştirii, Piaţa Victoriei. Manifestaţia a durat peste patru ore, aproximativ 10.000 de oameni participând la protest, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX”, au scris jurnaliștii agenției la aproape ora 4:00 dimineața.

În zilele următoare, protestele au crescut rapid. Piața Victoriei a fost ocupată de zeci de mii, apoi de sute de mii de oameni, iar manifestații de amploare au avut loc în marile orașe ale țării. Corespondenții MEDIAFAX au transmis informații din București, Iași, Timișoara și din alte centre importante.

„Aproximativ 30.000 de persoane sunt în stradă la Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX. După un marş de aproape o oră pe străzile din centrul oraşului, oamenii s-au întors în Piaţa Unirii, la cea mai mare manifestaţie de după decembrie 89 (…) Peste 20.000 de timişoreni s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului. Printre cei prezenţi în centrul oraşului se află şi Nicolae Robu, primarul Timişoarei, care s-a plimbat prin mulţime. Oamenii cer demisia Guvernului şi strigă ≪Nu plecăm”, ≪Ruşine, ruşine să vă fie≫”, ≪Nu vă mai vrem≫ sau „Bucureşti, luptă Bucureşti≫, transmite corespondentul MEDIAFAX ”, a scris MEDIAFAX pe 5 februarie.

Peste 250.000 de persoane aprind lanternele telefoanelor mobile, in timpul unui protest fata de proiectele adoptate de Executiv privind gratierea si modificarea Codurilor penale, in Piata Victoriei din Bucuresti, duminica, 5 februarie 2017. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Protestele au depășit granițele țării. Sute de români au ieșit în stradă la Bruxelles, Paris, Londra, Roma, Copenhaga, în Austria și Atena, precum și în mai multe orașe din Statele Unite, iar MEDIAFAX a relatat și despre manifestațiile din diaspora.

Pentru protestatari, miza nu era doar o modificare a Codului penal. OUG 13 era percepută ca o amenințare la adresa luptei anticorupție și a dosarelor de corupție, în timp ce Guvernul susținea că modificările erau necesare inclusiv pentru punerea legislației în acord cu decizii ale Curții Constituționale și pentru rezolvarea unor probleme din sistemul penitenciar.

Amploarea protestelor a atras și atenția presei internaționale. MEDIAFAX a preluat și sintetizat relatări din publicații străine, inclusiv din The Washington Post, care descria adoptarea ordonanței drept „o lovitură pentru efortul de ani de zile împotriva corupţiei”.

Retragerea OUG 13

Protestele au continuat să fie din ce în ce mai ample. Presiunea străzii, reacțiile instituțiilor și amploarea manifestațiilor au determinat Guvernul să își schimbe poziția.

Pe 4 februarie 2017, premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Guvernul va adopta o ordonanță pentru abrogarea OUG 13.

„Nu doresc să dezbinăm România”, a spus atunci premierul, anunțând convocarea unei ședințe extraordinare de Guvern pentru retragerea ordonanței.

O zi mai târziu, pe 5 februarie, Guvernul a adoptat OUG 14, prin care OUG 13 era abrogată. MEDIAFAX a relatat în timp real adoptarea și publicarea noii ordonanțe și a anunțat, totodată, că stenogramele ședințelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 și 18 mai 2016 fuseseră declasificate la solicitarea agenției.

„Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial”, a relatat MEDIAFAX pe 5 februarie 2017.

Abrogarea ordonanței nu a pus imediat capăt manifestațiilor. Pentru o parte dintre protestatari, miza devenise mai largă și privea responsabilitatea politică, relația dintre Guvern și societate și independența justiției.

OUG 13 a fost ulterior respinsă de Parlament, iar Curtea Constituțională a analizat mai multe aspecte juridice legate de ordonanță și de abrogarea ei.

Protestele au rămas însă un moment major al anului 2017, pentru că au arătat capacitatea societății civile de a se mobiliza rapid în jurul unei teme și au transformat Piața Victoriei într-unul dintre principalele spații ale protestului civic din România.

Decembrie 2017 – Finalul unei ere importante din istoria românilor: Regele Mihai I moare

La sfârșitul aceluiași an, România avea să treacă printr-un moment cu totul diferit. Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția.

MEDIAFAX a anunțat decesul și a publicat mesajul Familiei Regale, alături de o amplă biografie a fostului suveran, care a urmărit atât perioada în care Mihai I s-a aflat pe tron, cât și anii de exil de după abdicarea din 1947.

Presa internațională a acordat spații largi morții ultimului rege al României. MEDIAFAX a urmărit reacțiile din presa străină și le-a sintetizat pentru publicul român.

„România: fostul rege care a ajutat la înlăturarea nazismului, a decedat la vârsta de 96 de ani. În anul 1944, când România era aliată cu Germania nazistă, Regele Mihai a reuşit oprirea dictaturii mareşalului Antonescu şi a adus naţiunea sa de partea aliaţilor”, a scris la acel moment publicaţia Times of Israel”, potrivit MEDIAFAX.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, participa la slujba religioasa organizata in memoria Majestatii Sale Regele Mihai I, in fata Palatului Regal din Bucuresti, sambata 16 decembrie 2017. Majestatea Sa Defuncta Regele Mihai I va fi inmormantat la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala, necropola regilor Romanei. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Mihai I fusese rege al României în două perioade: între 1927 și 1930, când a urcat pe tron fiind copil, prin Regență, și apoi între 1940 și 1947, când a devenit unul dintre personajele centrale ale istoriei României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și al începutului instaurării regimului comunist.

După abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, Regele Mihai a plecat în exil. A revenit definitiv în România după căderea comunismului, iar relația sa cu statul român s-a normalizat treptat după 1989.

Moartea sa a provocat o reacție publică de amploare. Guvernul a decretat trei zile de doliu național, 14, 15 și 16 decembrie 2017, iar politicienii și instituțiile statului au transmis mesaje de condoleanțe.

MEDIAFAX a urmărit reacțiile politice și publice, între acestea numărându-se și mesajul președintelui Senatului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

„Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, într-o postare pe Facebook, că Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei faţă de ţară şi popor, adăugând că l-a cunoscut personal şi i-a simţit căldura, grija şi dragostea pentru ţara şi poporul român”, a relatat MEDIAFAX la acel moment.

Toate informațiile generale privind  moartea Regelui, programul funeraliilor, dar și discursul istoric al acestuia în Parlamentul României, care au fost publicate de MEDIAFAX, au fost citate și de ziarul Jurnal Bihorean în ediția din 6 decembrie 2017.

„Guvernul va aproba o hotărâre pentru decretarea doliului naţional după ce reprezentanţii Casei Regale vor face anunţul oficial şi după ce vor discuta cu aceştia anumite detalii, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX”, a scris Jurnal Bihorean pe 6 decembrie 2017.

În zilele de doliu, MEDIAFAX a publicat și informații practice despre programul funeraliilor și despre locurile în care românii puteau veni să îi aducă un ultim omagiu.

Pe 13 decembrie 2017, sicriul Regelui Mihai a fost adus în România cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. De la Otopeni, cortegiul a mers spre Castelul Peleș, la Sinaia.

Apoi, trupul Regelui Mihai a fost adus la Palatul Regal din București, actualul Muzeu Național de Artă al României, unde românii au putut veni să îi aducă un ultim omagiu. Mii de oameni au format cozi pentru a trece pe la catafalcul regelui.

Pe 16 decembrie 2017 au avut loc funeraliile. Sicriul a fost depus la Palatul Regal, iar apoi cortegiul funerar a traversat Bucureștiul. La ceremonie au participat membri ai Familiei Regale, militari și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, iar funeraliile au avut caracter oficial și militar.

Oameni asteapta la coada pentru a-si prezenta omagiile la Palatul Regal unde este depus sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai I, joi, 14 decembrie 2017. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

După ceremonia de la București, sicriul a fost transportat cu Trenul Regal spre Curtea de Argeș.

Și aici, MEDIAFAX a fost prezent prin corespondenții săi, care au stat de vorbă cu oamenii veniți să îl conducă pe Regele Mihai pe ultimul drum.

„Un alt bărbat, Dumitrescu Gheorghe, venit din Râmnicu Vâlcea, a adus steagul României. ≪E un moment istoric, a fost regele nostru. E un moment de tristeţe fiindcă pe timpul nostru la şcoală nu ştiam adevărul, şi la ora actuală se dezinformează mult. Nu contează vremea rea, ne despărţim de rege, a fost un om cinstit, curat, cu dragoste de ţară≫, a afirmat acesta”, a relatat MEDIAFAX.

Cortegiul a mers spre Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde Regele Mihai a fost înmormântat în necropola regală.

Moartea lui Mihai I a închis simbolic un capitol al istoriei monarhiei române: era ultimul șef de stat român care fusese implicat direct în evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial și în schimbarea regimului politic din 1944-1947.

Militari ai regimentului 30 Garda’ Mihai Viteazul’ poarta pe umeri sicriul cu trupul neinsufletit al Majestatii Sale Defuncte Regele Mihai I, in Piata Palatului Regal din Bucuresti, sambata 16 decembrie 2017. Majestatea Sa Defuncta Regele Mihai I va fi inmormantat la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala, necropola regilor Romanei. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Simona Halep devine lider mondial WTA

Tot în 2017, România avea să aibă parte de un moment istoric în sport: Simona Halep a devenit numărul 1 mondial în tenisul feminin.

Halep era de mai mulți ani în topul tenisului mondial. Intrase în Top 10 în ianuarie 2014 și terminase anii 2014 și 2015 în Top 3. În 2017, însă, a ajuns pentru prima dată în carieră în poziția de lider mondial.

Pe 7 octombrie 2017, la China Open, la Beijing, Halep a întâlnit-o în semifinală chiar pe Jelena Ostapenko, adversara care o învinsese cu câteva luni înainte în finala de la Roland Garros. Halep a câștigat partida cu 6-2, 6-4 și își asigurase, matematic, primul loc mondial.

MEDIAFAX a relatat imediat momentul și a surprins reacția Simonei Halep.

„Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko”, a scris MEDIAFAX. 

La scurt timp după ce a scris istorie, Halep l-a sunat pe tatăl ei pentru a împărtăși bucuria, însă amândoi au fost copleșiți de emoții.

„Am vorbit foarte puţin cu Simona. Mi-a zis: ≪Tată, am reuşit!≫ Apoi am izbucnit în lacrimi, eu mai mult, şi am zis că vorbim mai târziu. Am avut încredere totală în ea. De asta am investit tot. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a urat să ne ajute Dumnezeu să rămânem cât mai mult timp în top 10. Singurul lucru important e să nu iubeşti banii. Dacă iubeşti banii, ei te întorc din drum. Ne-am gândit doar la performanţă.”, a declarat Stere Halep la acel moment, potrivit MEDIAFAX.

Simona Halep la Beijing, 2017. Sursa foto: Anadolu Agency/HEPTA via Mediafax Foto

Halep a vorbit ulterior și despre momentele dificile care au precedat performanța, inclusiv finala pierdută la Roland Garros și înfrângerea de la US Open.

„Cel mai greu moment a fost în finala de la Roland Garros, pentru că atunci am avut prima şansă de a deveni numărul unu, dar şi de a câştiga un turneu de Mare Şlem. (…) După meciul de la US Open, Darren mi-a spus că am avut un serviciu de rahat şi de aceea am pierdut cu Şarapova. Şi am zis ≪OK, dacă acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l îmbunătăţesc ca să o înving, atunci voi lucra şi mai mult≫”, mărturisea Halep, într-un interviu preluat de MEDIAFAX.

Prin această performanță, Halep a fost prima româncă ajunsă pe locul 1 mondial în tenis și a 25-a jucătoare din istoria clasamentului WTA care a ocupat această poziție.

Deși a pierdut ulterior finala de la Beijing, în fața Carolinei Garcia, acest lucru nu a mai schimbat performanța istorică obținută în semifinală.

2017, un an în care MEDIAFAX a fost în mijlocul istoriei

Protestele împotriva OUG 13, moartea Regelui Mihai și performanța istorică a Simonei Halep au fost trei momente foarte diferite, dar care au definit România anului 2017.

Pentru MEDIAFAX, toate trei au însemnat aceeași misiune: informația transmisă rapid, direct din mijlocul evenimentelor, cu declarații, reacții și relatări de la fața locului.

De la reporterii aflați în Piața Victoriei, în marile orașe ale țării sau în diaspora, la jurnaliștii care au urmărit funeraliile Regelui Mihai și apoi momentul istoric al Simonei Halep, agenția a documentat un an în care România a trecut prin protest, doliu și mândrie.

MEDIAFAX nu doar a relatat istoria recentă. A fost acolo când aceasta se întâmpla.

35 de ani înseamnă mii de zile de breaking news, milioane de informații transmise și o arhivă care spune, prin știri, cum s-a schimbat România.

Înseamnă 35 de ani în care MEDIAFAX a fost acolo.

În mijlocul evenimentelor. În mijlocul istoriei.

Publicat
Din categoria Politic