Primăria Chișinău a emis o nouă dispoziție privind încetarea mandatului viceprimarei Irina Gutnic

Primăria Chișinău a emis o nouă dispoziție privind încetarea mandatului viceprimarei Irina Gutnic, pe motiv că au expirat cei patru ani de la numirea sa în funcție. Dispoziția a fost semnată luni, după ce Curtea de Apel a suspendat actul anterior prin care aceasta fusese revocată, transmite IPN.

Potrivit șefului Direcției juridice a Primăriei Chișinău, Valeriu Bogdan, mandatul de patru ani al Irinei Gutnic a expirat pe 19 octombrie și nu a fost prelungit. Acesta a precizat că municipalitatea a luat act de decizia Curții de Apel privind suspendarea dispoziției anterioare de revocare, însă a precizat că instanța nu s-a pronunțat asupra legalității acesteia și nici nu a dispus repunerea Irinei Gutnic în funcție.

Valeriu Bogdan a mai menționat că primarul general a emis o nouă dispoziție privind încetarea mandatului, în baza expirării termenului de patru ani. Actul i-a fost adus la cunoștință Irinei Gutnic, care a refuzat să ia la cunoștință documentul. Ea susține că demersul este ilegal și că un viceprimar nu poate fi revocat din funcție decât prin decizia Consiliului municipal Chișinău.

Irina Gutnic fusese revocată inițial din funcția de viceprimar pe 11 mai, printr-o dispoziție semnată de primarul Ion Ceban. Ulterior, au fost încetate și raporturile sale de muncă cu întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, unde deținuse funcția de director general înainte de numirea sa ca viceprimar, în octombrie 2022. Ulterior, Irina Gutnic a contestat măsura în instanță, iar Curtea de Apel a suspendat dispoziția primarului Ion Ceban. Luni dimineață, fosta viceprimară s-a prezentat la sediul Primăriei capitalei, însoțită de un executor judecătoresc, pentru a solicita executarea deciziei instanței.

The post Primăria Chișinău a emis o nouă dispoziție privind încetarea mandatului viceprimarei Irina Gutnic appeared first on ipn.md.