Kathy Zacharia, care a ocupat timp de doar cinci zile funcția de purtătoare de cuvânt a președintelui american Donald Trump, a stârnit controverse după ce a publicat o fotografie alături de liderul de la Casa Albă. Imaginea, realizată în Biroul Oval, ar fi dezvăluit detalii despre un plan de reconstruire a unui teren de golf din Washington, potrivit presei străine.
În fotografie, Trump apare așezat la birou, iar pe masă se află o hartă a cărei imagine este neclară. Observatorii au identificat însă contururi care ar corespunde parcului istoric East Potomac din capitala SUA, unde președintele intenționează să modernizeze terenul de golf.
Proiectul este controversat după ce, pentru lucrările de amenajare, au fost tăiați peste 400 de copaci. Continuarea defrișărilor a fost suspendată temporar de o judecătoare federală. Ulterior, administrația Trump a acuzat-o pe magistrată de „ostilitate”.
Guvernul american susținuse anterior că nu există încă un proiect final pentru terenul de golf, întrucât acesta trebuie să treacă prin evaluări de mediu și verificări privind protejarea patrimoniului istoric. Grupul civic Save East Po a sugerat însă că harta surprinsă în fotografie ar putea indica existența unui plan deja elaborat.
„Nimic nu spune mai bine «Nu avem un plan» decât o fotografie cu o hartă care seamănă cu un plan pe biroul președintelui”, au ironizat reprezentanții grupului.
Potrivit informațiilor apărute, terenul de golf ar urma să fie închis timp de 15 luni pentru lucrări, după care ar putea găzdui competiții de nivel mondial. Proiectul ar putea întâmpina în continuare opoziție din partea activiștilor și obstacole juridice.
Zacharia a respins criticile, afirmând că o fotografie „foarte drăguță” este transformată într-un scandal. La rândul său, directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a acuzat presa că exagerează importanța unei imagini pe care a descris-o drept inofensivă.