Premierul desemnat al României, Luca Niculescu, și echipa sa de miniștri cer astăzi votul de învestitură

Premierul desemnat al României, Luca Niculescu, și echipa sa de miniștri propuși vor cere marți, 20 octombrie, votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. Ședința este programată pentru ora 14:00, transmite IPN.

Înaintea votului în plen, miniștrii propuși sunt audiați în comisiile parlamentare de specialitate, procedură care a început de luni. Toți cei audiați până acum au primit aviz favorabil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Echipa guvernamentală propusă de Luca Niculescu este formată din 18 miniștri, dintre care unul e și vicepremier, iar doi sunt miniștri delegați pentru digitalizare și inteligență artificială, respectiv pentru învățământul preuniversitar. PSD va avea 12 ministere, printre care portofoliile de Interne, Transporturi, Justiție și Apărare. Celelalte șase portofolii vor fi ocupate de miniștri fără apartenență politică, printre care Dan Neculăescu, ambasador și reprezentant permanent al României pe lângă NATO, care preia conducerea Ministerului Afacerilor Externe.

Partidele USR și AUR au anunțat că nu vor susține Guvernul Niculescu. PNL și UDMR au decis să voteze pentru învestirea executivului, dar vor rămâne în opoziție. Ambele formațiuni au semnat acorduri separate cu premierul desemnat prin care se angajează să susțină aprobarea măsurilor economice și a bugetului pentru 2027. Acordul cu UDMR include prevederi privind respectarea drepturilor minorităților naționale și susținerea învățământului în limba maghiară. Sprijinul celor două formațiuni este necesar pentru obținerea majorității de 233 de voturi, în condițiile în care PSD nu dispune de suficiente mandate și a exclus negocierea voturilor cu partidele extremiste.

Articolul Premierul desemnat al României, Luca Niculescu, și echipa sa de miniștri cer astăzi votul de învestitură apare prima dată în Realitatea.md.